Crisul Chisineu-Criș

Crișul a spart gheața în dreptul victoriilor exact de ziua lui „Știli”: „Cel mai frumos cadou, victoria este pe deplin meritată”





După două egaluri cu favorite la promovare, Crișul Chișineu Criș a deblocat și căsuța victoriilor la revenirea, după 27 de ani, pe scena eșalonului trei al fotbalului românesc. Veștile bune au continuat și asta pentru că a spart gheața și golgheterul Modan, deși acesta a ratat și un penalty pe finalul primei reprize. Bulgarul Buduru și-a dovedit și el utilitatea pentru noua sa echipă, în timp ce Avrigul a punctat și ea de două ori, doar că odată, prin Condrea, chiar în proprie poartă.

„Fiesta” de după ultimul fluier a fost cu atât mai frumoasă cu cât primul succes în noua stagiune a venit chiar în ziua în care antrenorul Adrian Abrudean a făcut 44 de ani. „Vreau să le mulțumesc băieților pentru victoria de astăzi, este cel mai frumos cadou pe care mi-l puteau face. Am controlat jocul în cea mai mare parte, am dominat, ne-am creat situații. Am ratat și un penalty la 1-0 într-un moment important, dar face parte din joc. Până la urmă, este important că am obținut victoria după două puncte muncite contra unor echipe grele. Și azi am avut parte un adversar puternic, o echipă care până acum nu a primit nici un gol și avea punctaj maxim. Dar, din punctul meu de vedere, victoria este pe deplin meritată”, a punctat „Știli”.

Seria pozitivă a Crișului poate continua weekendul viitor în județul Timiș, pe terenul celor din Ghiroda și Giarmata Vii. „Am fost ieri să-i urmăresc la Cermei pe viitorii noștri adversari și am văzut o echipă disciplinată tactic, cu un antrenor cu mare experiență. Vom avea un joc destul de dificil etapa viitoare. Dar, avem un moral bun, am încredere că putem scoate un rezultat pozitiv, ceea ce ne-ar da o constanță în joc. Rămân la părerea că Reșița și Cugirul au cele mai bune loturi din serie, dar și celelalte echipe sunt de valoare apropiată. Oricine poate bate pe oricine, dar sunt câteva echipe care vor avea un cuvânt greu de spus la promovare, iar eu sper ca și cele arădene să fie implicate în această luptă. Fiecare echipă din județul nostru încearcă să-și rezolve problemele, pentru că ele există peste tot. Personal vreau să îi mulțumesc lui Dani (n.a. Cherecheși) și tuturor oamenilor care susțin echipa din partea Consilului Local, pentru că încearcă să ne ofere condiții optime, iar noi încercăm să îi răsplătim prin rezultate”, a adăugat Abrudean, căruia i s-a cântat <<La Mulți Ani!>> la finalul confruntării cu sibienii.

 

Omologul său, Mihai Ianc, a fost fair-play și a recunoscut că victoria Crișului este meritată, chiar dacă acest lucru a stricat începutul de sezon al Avrigului. „Consider că echipa gazdă a câștigat pe merit, a fost mai bună per ansamblu. Cu toate astea, la 2-1 am avut câteva situații din care puteam egala, dar – oricum – nu puteam spera la mai mult de un punct astăzi. Am avut un început bun de campionat, cu 6 puncte, dar la meciul de astăzi am avut trei jucători accidentați, plus alți trei indisponibili, deci ne-au lipsit nu mai puțin de șase titulari. Am terminat meciul cu patru copii născuți în 2000 în teren și unul în 1999, deci jumătate din echipă a fost formată doar din juniori. Anul trecut am fost în seria a 5-a, cu U Cluj și aceste echipe din Alba care s-au alăturat acum Seriei IV. Este un campionat  puternic, în care se poate întâmpla orice etapă de etapă. Media noastră de vârstă este în jur de 21 de ani jumătate, iar principalul nostru obiectiv este să promovăm tineri”, a menționat tehnicianul teamului din județul Sibiu.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button