National Sebis

Teședan, dezamăgit de fosta echipă: „Credeam că va fi altfel, că au forță și valoare…”





Derby-ul județean de Liga 3-a dintre Național Sebiș și Crișul Chișineu Criș aruncat în luptă destui fotbaliști care au îmbrăcat tricoul rivalei. În tabăra gazdelor, unul dintre aceștia este Florin Teședan, fotbalist orădean adus de Crișul în fotbalul arădean în urmă cu trei ani de zile.

Polivalentul fotbalist a părăsit – însă – teamul lui Adi Abrudean în vara anului trecut și, după 6 luni la Ineu, a urcat din nou un eșalon. Vineri, s-a reîntâlnit cu o parte dintre foștii săi colegi, iar concluzia a fost următoarea: „Pe Criș îi știam și eu și majoritatea colegilor și ne-am așteptat să fie altfel. Știam că vin să joace la victorie, că au forță și valoare și că ne vor domina, însă practic nu a fost așa. Noi am făcut un joc bun și i-am obligat să se mulțumească și cu un egal. Am pregătit bine partida, asta facem înainte de fiecare etapă, dar am avut din nou ghinion. La 1-1, ca și la Cermei, am avut un penalty și, dacă am fi marcat, poate altul era deznodământul. Dar așa este la fotbal, ratează și cei mai experimentați sau valoroși jucători, este mai mult o loterie”.

De la reluarea întrecerilor în eșalonul trei, Teședan a fost utilizat de Todea în special la mijlocul terenului, dar și în postura de vârf în câteva momente. Contra Crișului a coborît în defensivă. „Am jucat funaș central, un post cunoscut mie, dar în ultima vreme într-adevăr am jucat de la mijloc în sus. Antrenorul așa mi-a cerut să joc, m-am conformat și cred că în linii mari m-am descurcat. Toți din apărare am jucat binișor, dar cu unele mici greșeli de poziționare. L-am scăpat pe Matei de două ori, dar, din fericire, acesta nu a marcat”, a adăugat fotbalistul ce poartă și numele unui fotbalist român celebru, Răducioiu.

Sebișenii au cucerit doar al doilea punct al returului, așteptările fiind cu totul altele în special din partea susținătorilor echipei. „Este bun și un punct dacă ne gândim cu cine am jucat, dar, pe de altă parte, la Sebiș sunt pretenții mult mai mari. Publicul este obișnuit cu victoriile și noi, din păcate, încă nu am reușit acest lucru în primele 5 partide ale returului. Sperăm ca să spargem gheața cât mai repede, poate chiar la deplasarea de la Lugoj, o echipă ce a câștigat doar un meci în acest campionat și acela în tur”, a încheiat Florin Răducioiu Teședan.

Rezultatele modeste din startul campaniei de primăvară au coborât-o pe Național Sebiș până pe locul 8 în clasamentul seriei a IV-a a Ligii a 3-a, Școlar Reșița și FC Avrig fiind echipele ce au întrecut teamul lui Todea de la începutul lui martie încoace.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button