Auto-moto

Motocicliștii arădeni, Sebastian Sochici și Cristian Sărac sunt vicecampioni europeni la Alpe Adria





La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc pe modernul circuit Slovakiaring din Slovacia ultima etapă a Campionatului European  de motociclism viteză clasic pe circuit Alpe Adria. Aradul a fost reprezentat de clubul sportiv Vik Power Arad, prin Sebastian Stochici și Levente Benke, dar și de Cristian Sărac, reprezentant al clubului Arici Supermoto Arad, aceștia formând și nucleul echipei naționale aliniate la startul acestei competiții de către Federația Română de Motociclism.

La Classic 500, Sebastian Sochici a obținut clasarea pe podium în ambele manșe, pe treapta a treia 3 și respectiv a doua,  punctele acumulate în întreg sezonul propulsându-l în poziția de vicecampion european Alpe Adria la această clasă.

La clasa cea mai puternică, OPEN Special, destinată motoarelor de până la 1300 cm3, Cristian Sărac, care s-a aliniat la startul acestei etape în calitate de ocupant al fotoliului de lider, a fost nevoit să se mulțumească cu titlul de vicecampion. Arădeanul a fost protagonistul unei căzături spectaculoase în prima manșă care l-a adus în imposibilitatea de a mai reveni sau de a concura în manșa a doua și de a-și mai apăra poziția titlul. Tot la această clasă, Levente Benke a reușit o clasare pe locul 3 în prima manșă, la final de campionat ocupând locul 5 în clasamentul european.

 

 

 

 









Un comentariu

  1. Stima si respect motociclistilor aradeni…..Concureaza in categoria OLD-Timer,pe banii lor,pe tehnica si munca lor….Nu aveti habar ce costuri presupun….Maxime felicitari!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button