Crisul Chisineu-Criș

Au ținut în șah următorul adversar al UTA-ei de pe „Motorul”: Ripensia Timișoara – Crișul Chișineu Criș 2-2




Divizionara terță arădeană pregătită de Adi Abrudean și Remus Lung nu a fost departe de o surpriză în amicalul de la Timișoara, cu Ripensia. Condusă la pauză, Crișul Chișineu Criș a întors meciul, a avut 2-1 pe tabelă și o bară și a luat gol spre final la o fază fixă bine lucrată de primul adversar al UTA-ei, de pe „Motorul”, din mini-returul ligii secunde.


Pe sinteticul bazei „Dan Păltinașanu”, echipa din județul nostru a fost disciplinată tactic, iar „Ripi” nu a avut prea multe spații de manevră. Totuși, Scorul a fost deschis de Sîrbu, care a înscris scorul cu un şut sub bară după o pasă scurtă la limita careului advers. Scorul pauzei putea fi, totuși, egal dacă Modan nu ar fi trimis cu capul în transversală după lovitura liberă executată de Ember. Tot în prima repriză, oaspeții au mai avut o situație bună, prin M. Codrea, care a tras peste din poziție bună.

În partea secundă, având și „sânge proaspăt” pe teren, Crișul a fost ceva mai concretă și în atac. Nou-sositul, Beniamin Lazăr a restabilit egalitatea cu un șut sec din 10 metri, în vinclu, la o fază frumos lucrată de Piț și Modan (min. 58). Mai mult, 11 minute mai târziu, „alb-albaștrii” au preluat conducerea după pasa peste apărare a lui Suslak și finalizarea la colțul scurt a lui Nicu Modan. Apoi, a fost rândul lui Teședan să nimerească bara, prilej pentru divizionara secundă să rămână în joc și să evite înfrângerea. Era minutul 83, când Burdeţ a făcut 2-2, printr-o deviere cu capul, la o minge centrată bine de acelaşi Sîrbu.

Ripensia începe anul în eșalonul secund cu un meci acasă, cu Metaloglobus, iar apoi vine în Aradul Nou pentru „ciocnirea” cu liderul campionatului, pe care l-a învins în tur cu 2-1. „Ne apropiem incet incet de finalul perioadei de pregătire. Am decis să impărţim in două lotul şi să aibă fiecare jucător 90 de minute. Un joc bun de pregătire, mulţumim celor de la Chişineu Criş că au venit. Lucruri mai puţin bune sunt primirea celor două goluri, ne-am creat per ansamblu multe ocazii, suferim acolo la finalizare… Mai avem nevoie de un vârf de atac, dacă va veni bine, dacă nu asta e. Şi azi am avut ocazii mare. Golurile le-am primit uşor, greşeli de poziţionare şi de unu contra unu”, a conchis tehnicianul Ripensiei, Alexandru Pelici.

Crișul a abordat confruntarea de pe Bega în 17 oameni, din lot mai făcând parte doar juniorul Dennis Tambor. „Sunt mulțumit de aspectul jocului, de atitudinea și implicarea băieților în fața unei echipe de eșalon superior, cu un antrenor de Liga 1 pe margine. Ne-am descurcat destul de bine, antrenamentul a fost foarte bun, mai ales că am jucat pe un teren excelent pentru această perioadă a anului. Este clar că mai avem mult de lucru, dar pentru nivelul de pregătire la care suntem, mă declar mulțumit cu ceea ce am realizat astăzi ca și joc”, a menționat Adrian Abrudean, antrenorul trupei de pe Crișul Alb.

Formații:

Ripensia: Păduraru (46, Şt. Dobre) – Monea, Ţieranu, Tînc, Benea (67, Gavrilă) – Burdeţ, Stoi – Sîrbu, Neagu (67, Vasluian), Răchişan – Golda.

Crișul: Zamfir (46 Pașcalău) – Ciornei (46 Onuțan), Sabău, Nistor, Suslak – Piț, Ember (46 Clej), Al. Pavel (46 Teședan) Susan (46 Balla) – M. Codrea (46 B. Lazăr), Modan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button