Fotbal judetean

Academia Brosovszky Ineu are ca obiectiv declarat promovarea în Liga 3-a dacă fotbalul județean se va „dezgheța” la primăvară: „Dacă se vrea, se poate, avem și exemplele vecinilor!”





Puține au fost grupările din fotbalul județean care ar fi dorit să revină pe teren în anul pandemic 2020 cu respectarea tuturor normelor impuse de autorități. ACS Academia Brosovszky Ineu a fost încă din primăvară una dintre ele, dar mai ales în toamnă, când deja existau exemplele palpabile din țările vecine, Ungaria sau Serbia, dar și în județul limitrof Hunedoara.

An ratat la acest nivel

Decizia de înghețare luată de Comitetul Executiv al AJF i-a dezamăgit pe ineuani, care erau pregătiți să atace vârful clasamentului. „Ne-am pregătit încă de la începutul lunii iulie pentru un campionat ce nu a mai început, vă dați seama că sentimentul nu a fost și nu este prea plăcut. Mai mult, ne uităm în urmă și am realizat că 2020 a fost un an pierdut din punct de vedere fotbalistic pentru clubul nostru, dar și pentru restul grupărilor de nivelul Academiei Brosovszky Ineu. Antrenamentele au continuat atât la nivelul copiilor și juniorilor, cât și al seniorilor până de curând. De fapt, la Ineu le-am oprit ceva mai repede căci a fost și acea situație cu carantinarea orașului, iar băieții au luat vacanță undeva prin 20 noiembrie. Sperăm să reluăm competițiile oficiale la primăvară, cu toate că noi am început reorganizarea grupelor de copii și juniori pentru sezonul ce vine 2021-2022”, susține Roland Szabo președintele Academiei Brosovszky Ineu.

Exemple în Ungaria, Serbia și…Hunedoara

Acesta este pentru reluarea competițiilor oficiale le primăvară, mai ales că echipa de seniori are un obiectiv important. „Așa cum ne-am dorit să începem și în toamnă, cu suportarea tuturor cheltuielilor cu testarea și tot ce mai presupunea protocolul medical, așa ne dorim și la anul. Iar decizia ar trebui să o luăm în luna ianuarie, luând poate exemplele vecinilor din Ungaria, Serbia și chiar Hunedoara. Putem concentra competiția în două luni, două luni și jumătate, în așa fel încât cheltuielile cu testele să nu fie prea mari. Dacă se acceptă testele rapide pentru COVID cu atât mai bine, mai ales că noi credem că sunt și mai relevante decât cele PCR, atâta timp cât pot fi făcut și cu două ore înainte de meciuri. E nevoie de implicar din partea tuturor și dorința de a juca cu adevărat, chiar dacă costurile rămân destul de ridicate, iar bugetele locale, dar și cele ale privaților au fost afectate de criza COVID. Așadar, dacă se vrea se poate. Noi credem că putem face un calendar în  care să cuprindem un tur de campionat, dar și meciurile din play-off și, eventual, play-out. Dacă sezonul se va relua, obiectivul ACB Ineu este, fără doar și poate, promovarea, însă nu facem un capăt de țară dacă-l vom rata”, ne-a mai mărturisit Szabo.

Ousmane s-a alăturat lotului, dar a devenit și antrenor la Centrul de Juniori al ACB

În vară, în organigrama clubului au reintrat Alin Bondar, ca și președinte executiv și Călin Benea (vicepreședinte), iar lotul a fost întărit și el cu niște „piese” importante. Pentru echipa pregătită de Cristi Sculici, Teo Mihuț și Georgian Hulbăr între buturi a sosit Cosmin Merșca, fostul goal-keeper și „secund” al Sebișului, linia de fund l-a primit pe ex. utistul Bogdan Burlă, iar la mijloc va fi importantă experiența lui Ovidiu Vezan, fotbalist cu meciuri inclusiv la nivelul Ligii 1. Dar, ineuanii au luat și sânge proaspăt de la Beliu, pe mijlocașul Andrei Cohan, respectiv Vladimirescu (via UTA), pe atacantul Dennis Negrea. De vreo lună de zile, s-a alăturat echipei și Ousmane Gueye, atacantul senegalez de 25 de ani care e voluat pentru UTA și Șoimii Pîncota în urmă cu câteva sezoane. „Ousmane a prins câteva antrenamente bune cu noii săi colegi, dar el a avut treabă și două dintre grupele de juniori ale clubului, cea Under 16, alături de Marcel Ponta, dar și cea Under 17, alături de Leo Pința. Ca și restul fotbaliștilor, el a fost plătit și va fi plătit și în perioada următoare. Cred că nu avem fotbaliști nemulțumiți, nimeni nu și-a manifestat dorința să plece de la Ineu, nici măcar sub formă de împrumut la Liga 3-a”, mai susține șeful ACB Ineu.

Mâneran, Bojtos, Șerban sau Buza fac cinste Ineului la cluburi importante din țară și…străinătate

Satisfacțiile clubului au venit din alte zări în 2020. Juniorii crescuți în Țara Zărandului au început să se impună la cluburile importante din fotbalului românesc și nu numai. „Suntem mândri de Denis Mâneran, care a devenit titular la U. Cluj, în Liga 2-a, la 18 ani și a și marcat goluri. Sunt convins că dacă nu s-ar fi accidentat și Alberto Țica ar fi primit șanse tot la U. Cluj. Am mai consemnat și debutul lui Tamas Bojtos, la Szeged, în liga a doua maghiară, tot un jucător din generația 2002. Apoi, Radu Șerban joacă la echipa Under 19 a lui FCSB, deși are doar 17 ani și a participat și la câteva dintre antrenamentele primei echipe. În fine, Balazs Buza a fost cooptat de Csikszereda la grupa Under 16, fiind chemat și la lotul național. Mai avem și alți juniori interesanți, dar, așa cum spuneam, a fost un ratat pentru ei atâta timp cât nu au avut competiții”, mai susține conducătorul Ineului.â

Terenuri de fotbal, Sală Polivalentă și bazine de înot – investiții importante pentru sportul ineuan

Ca și la Sântana, la Ineu se va construi o bază sportivă (prevăzută cu un teren sintetic, vestiare și tribune) din fondurile Companiei Naționale de Investiții. Locația – Unitatea Militară, acolo unde și autoritățile locale vor amenaja alte două terenuri de iarbă naturală și vestiare. Dar CNI va fi mai finanța la Ineu și construcția unei Săli de tip Polivalentă, cu o capacitate de 1000 de lociuri, dar și nu mai puțin de trei bazine acoperite. „Contractele de execuție s-au semnat, există o firmă câștigătoare a lucrărilor, etapa de proiectare se apropie de final, probabil la primăvară, dacă nu și mai repede, vor începe efectiv lucrările”, ne-a mai mărturisit Roland Szabo.

Ineuanii au ales continuitatea prin realegerea ca primar a lui Călin Abrudan, care și-a reafirmat sprijinul financiar și logistic pentru fotbal și sport în general, în limitele bugetare ce vor fi aflate în lunile februarie sau martie 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button