Frontiera Curtici - arhivă liga 3

Gligor sună mobilizarea pentru derby-ul suferinței, Curtici – Periam: „E timpul să câștigăm și noi împotriva unei contracanditate”



Singurele echipe ce nu au cunoscut gustul succesului în primele 7 runde ale seriei a VIII-a a Ligii a 3-a se duelează sâmbătă, la Curtici. Pentru Frontiera este al doilea meci pe teren propriu, după 0-2 cu Crișul Chișineu Criș, în timp ce Avântul Periam vizitează pentru a treia oară județul nostru în acest sezon, după 1-1 la Pecica și 1-4 cu Lipova.

Chiar dacă se confruntă în continuare cu destule probleme de efectiv, „grănicerii” nu mai doresc să rateze victoria în așa-zisul derby al suferinței. „Ne-am asumat cu toții acest parcurs greu, complicat, în Liga 3-a și privim doar în față. Acasă nu am făcut meciuri rele, în special în compania colegelor din Arad, iar împotriva a două dintre ele, Pecica și Lipova, chiar am cucerit singurele puncte din clasament. Și cu Crișul, cu puțin noroc pe final, când scorul era 0-1, cred că am fi putut scoate ceva, dar de acum ne concentrăm doar pe meciul cu cei de la Periam. Întâlnim o altă formație cu mare foame de puncte, o contracandidtă directă la salvarea de la retrogradare și vrem să dăm totul pentru cele trei puncte. Poparadu sau Trandu sunt jucători exponențiali pentru cei de la Periam, care pot face oricând diferența, dar și noi avem destule atuuri pentru a înclina balanța în favoarea noastră. În primul rând ar trebui să nu primim gol, căci, având destule probleme de efectiv în atac, ne va fi greu să întoarcem partida. O să jucăm dezinvolt, încă situația nu e disperată, iar majoritatea dintre noi suntem fotbaliști cu experiență, care am jucat și mai sus și suntem obișnuiți cu presiunea. E timpul să câștigăm și noi, cu atât mai mult cu cât urmează trei deplasări consecutive”, spune Alin Gligor, fost căpitan la UTA, punct fix în defensiva curticeană, alături de Calvin Ali Tombaye.

Pavel și Mihai sunt absențele certe ale gazdelor de sâmbătă (ora 15), în timp ce Coșa, Morar, Prică și Avrămuțiu sunt incerți. Curtici – Periam e duelul formațiilor de pe ultimele două poziții, „Fronti” având avantaj de 1 punct în fața timișenilor.

Formații probabile:

Curtici: Mucha – Cleuță, Calvin, Gligor, Puta –Varga, Burlă – Huțanu, Avrămuțiu, Vereș – Lolea.

Periam: Iordache – Siminiceanu, Artimon, Gașpar, Mager – Poparadu, A. Olteanu – Gălățan, Trandu, Periat – Petric.

Arbitri: Norbert Kemenes, Daniel Lar (ambii din Baia Mare), Cristian Mureșan (Cavnic – Maramureş)

Observatori: Dan Miholcea (Bocşa), Adrian Copăcean(Caraş Severin)









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button