Crisul Chisineu-Criș

Mann susține că nu vor fi probleme financiare la Crișul: „Fotbalul va primi cam tot aceiași bani și în 2022, Modan a avut o clauză…”





Plecarea lui Nicu Modan de la Crișul Chișineu-Criș după 6 ani de zile a agitat puțin apele la viceliderul seriei a 8-a a Ligii a 3-a. Automat, echipa își pierde reperul din compartimentul ofensiv, dar și ceilalți jucători se întreabă ce se dorește cu adevărat la gruparea de pe Crișul Alb. În mediul online a apărut și o informație, conform căreia autoritățile locale doresc să micșoreze bugetul de salarii al fotbaliștilor, dar președintele Consiliului de Administrație al clubului susține că nu se va întâmpla asta. „Consiliul Local Chișineu Criș a decis ca fiecare secție sportivă să aibă propriul buget, iar fotbalul va primi cam tot aceiași bani și în 2022. Nu ne putem permite salarii exagerate, cum vedem că se oferă în alte părți, dar urmărim să facem și performanță. Ca și alte cluburi, am avut mici întârzieri cu plata salariilor, a fost un an deosebit de greu pentru toate comunitățile locale”, ne-a declarat Sebastian Mann.

Pe de altă parte, „oficialul” grupării „galben-albastre” recunoaște că în vară lucrurile s-ar putea să fie mai complicate când vine vorba despre formarea lotului pentru sezonul viitor. „Majoritatea contractelor se termină în vară, iar o mare parte din jucători se gândesc deja la alte cluburi. Performanța obținută de Crișul a crescut și interesul altor echipe pentru jucătorii noștri. Vom avea din timp discuții cu jucătorii care au alte oferte. Încercăm să-i ținem la noi în continuare, chiar dacă ne luptăm cu oferte exagerate, în opinia mea, făcute de, printre alții, și de fostul manager al Crișului, Daniel Cherecheși, în numele clubului din Deva”, a adăugat Mann.

Probabil, Crișul nu va transfera un alt atacant senior în locul lui Modan și va încerca să-l ia de la UTA sub formă de împrumut pe Patrick Pășcălău, golgheterul formației Under 17 al „roș-albilor”, cu 16 reușite. „Legat de Modan, așa cum a spus și antrenorul nostru, Adrian Abrudean, ne asumăm despărțirea. Nicu a avut discuții cu Lipova și în vară, a primit o ofertă tentantă de acolo, noi am putut oferi mai puțin și am convenit să semnăm doar pe un an și cu o clauză. Adică, în cazul în care vrea să meargă la mai bine, noi nu ne vom opune. Au fost șase ani în care Nicu a devenit un jucător emblematic pentru Crișul, locuiește în oraș, este iubit de chișăoani, este un jucător de mare caracter, care a dat foarte mult pentru echipă. Este golgeterul nostru, un băiat muncitor, serios, a jucat și accidentat, e clar că nu va putea fi înlocuit de nimeni pe termen scurt. În funcție de ce plecări vor fi, vom vedea ce jucători vom aduce. Nu știm dacă portarul Roșca revine la noi după acest cantonement cu UTA, mai avem pe listă juniori de la clubul fanion al Aradului pe care i-am vrut și în vară. Antrenorul Abrudean se va ocupa de acest lucru, știu că pe Pășcălău l-am dorit și în startul sezonului, vom vedea ce putem rezolva concret în săptămânile ce urmează”, a mai punctat șeful CA al celor de la Crișul.

Crișul se reunește pe 17 ianuarie și sunt planificate amicalele: UTA (29 ianuarie), Cermei ( 5 februarie), Ineu ( 12 februarie), Ripensia ( 19 februarie), CAO ( 26 februarie), Pobeda ( 9 martie).

2 comentarii

  1. Dacă nu se schimbau cei de la butoane la locale, acum aveam echipă de handbal în liga 1 și echipa de fotbal în liga a doua!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button