Ineul, din Cer în Infern în doar 25 de minute! Sculici: „Greșeli copilărești prea mari pentru Liga 3-a” v.s. Bălu: „Totul e bine când se termină cu bine” + FOTO

Timp de 65 de minute, ACB Ineu a visat frumos la revenirea – după 6 ani – în Liga 3-a. În fața suporterilor săi, zărăndanii au avut 2-0 pe tabelă contra celor de la Periam, după reușitele semnate Banam (min. 20) și Mendy (53), după care s-a produs scurt-circuitul. Avântul a întors meciul la 3-2, după golurile lui David (64), Sântean (67) și Gălățan (78), iar gazdele nu au mai avut puterea să iasă nici măcar cu un punct din acest meci.

Antrenorul principal al Ineului pune eșecul pe seama erorilor puerile ale jucătorilor săi. „Din păcate, am avut 20-25 de minute în care am făcut greșeli copilărești, cam aceleași greșeli din meciurile de pregătire și pe care nu am reușit să le corectăm. A fost și acel penalty care i-a adus din nou în joc… Am jucat cu frică, pentru mulți a fost debut în Liga 3-a, am avut o ocazie la 1-0 când, dacă eram mai concentrați puteam marca. Am început bine repriza a doua, apoi, după 2-0, le-am cerut să ținem mai mult de minge, să avem posesie. În schimb, am intrat într-un joc de luptă și – până la urmă – diferența s-a făcut la două faze fixe și o minge lungă de 50 de metri în care nu dai cu capul, iar celălalt fundaș nu dublează. Sunt greșeli mult prea mari pentru o echipă de seniori, cu atât mai mult pentru o echipă de Liga 3-a. Am pierdut un meci, dar mai avem multe de acum înainte. Suntem echipă nou promovată, dar nu consider că am arătat mai rău decât adversarul. Pur și simplu au fost acele trei greșeli personale ce au făcut diferența. Ăsta este fotbalul, trebuie să analizăm, să corectăm și să mergem mai departe, începând cu partida de la Chișineu Criș”, consideră Cristian Sculici.

Avântul Periam reia meciurile de Liga 3-a de acolo de unde le-a lăsat, cu un succes extern în județul Arad. La Pecica, a fost victori cu 5-1, azi unul mult mai muncit: 3-2. „Am trăit meciul intens de pe bancă, ca de obicei. O primă repriză în care gazdele ne-au presat, noi am fost cam fricoși, au fost două goluri făcute cadou de către defensiva mea. Dar, în repriza a doua băieții mei au arătat caracter, putere, chiar dacă sunt foarte tineri, dar și valoare. Nu e deloc simplu să întorci un meci de la 2-0, în deplasare. Îmi felicit băieții, este intrarea lor în fotbal, pentru a face pasul către performanță. În repriza a doua am dominat jocul autoritar, victoria nu poate fin pusă la îndoială. Apoi, chiar și în prima repriză, chiar dacă am jucat prost, am avut două-trei ocazii monumentale, puteam avea 0-1 din minutul 2, dar totul e bine când se termină cu bine. A fost un ritm bun, i-am felicitat pe antrenorul și conducătorul gazdelor, au avut și ei entuziasm și atitudine, dar – probabil – că fiind nou promovați nu au așa experiență”, a menționat antrenorul timișenilor, Sorin Bălu, care peste o săptămână are derby județean cu Pobeda.
Galerie foto de la partida ACB Ineu – Avântul Periam, scor 2-3

