ACB Ineu

Ineul a cedat pe terenul viceliderului din Ghiroda în ultimul minut de joc! Sculici: „Ar fi fost un punct muncit, meritat”





După două partide disputate acasă, din care a scos 4 puncte,  ACB Ineu pleca cu șansa a doua pe terenul viceliderului din Ghiroda și Giarmata Vii. Doar că zărăndanii au făcut un meci bun din punct de vedere tactic și chiar dacă a riscat la câteva faze periculoase ale gazdelor în special din repriza secundă a reușit să ducă meciul până în minutul 90.

Dar, a fost de ajuns un singur moment de neatenție pentru ca timișenii să marcheze, printr-o lovitură de cap a lui Jichici, fotbalist care a evoluat și la Crișul sau Lipova. „Am făcut un meci bun din punct de vedere tactic, dar și a disponibilității la efort. Concentrarea pefaza defensivă a fost destul de bună, în schimb, în atac ar fi trebuit să fim mult mai inspirați și curajoși. Am ratat niște contre bune, am tras destul de rău și de la distanță, iar la final a venit și greșeala fatală. Au bătut un corner repede și ne-au surprins. Ar fi fost un punct muncit, meritat, în fața celei mai bune echipe cu care am jucat, după Reșița”, a spus Cristian Sculici despre eșecul de la marginea Timișoarei.

Tehnicianul ACB-ului a mai debutat un fotbalist tânăr în Liga 3-a. Este vorba despre David Palcu, un mijlocaș lateral de 16 ani crescut de UTA ,dar sosit în „alb-albastru” după o perioadă în care a fost plecat în Anglia. „Se știe că acesta este scopul nostru principal în Liga 3-a, să propunem și să creștem  tinerii jucători. Sigur, ne dorim și puncte, iar după ceea ce am arătat în acest tur de campionat, cu siguranță am fi meritat mai multe. Nu are rost să-mi amintesc cum am pierdut meciurile cu Periam și Buziaș de acasă, sper să ne luăm revanșa săptămâna viitoare la Periam”, a adăugat Sculici.

CSC Ghiroda și Giarmata Vii – ACB Ineu  1-0

Cum s-a marcat golul:

1-0 (min. 90): După un coner bătut scurt, a centrat Mancaș din dreapta și Petrișor Jichici a marcat cu capul din 8 metri

Formații:

Ghiroda: Mosoarcă – Vasluian, Hecsko, Stupu, Velcan (82 Cristodulo) – Schinteie, Sporin (62 Jichici) – Mancaș, Precup (71 Zăvăleche), Mura – Făgărășanu (71 Coroiu). Rezerve neutilizate: Ciocan – Iștoc, Roșus, A. Ilie, Datcu. Antrenor: Sorin Bălu

Ineu: Merșca – D. Varga (46 Wilmer), Mendy, Șerban, Spătaru – Zdrențan – Rucăreanu (80 Palcu), Cahill, Ndoye. D. Jurj – Banam(46 Toure). Rezerve neutilizate: Tulcan – Codrea, Nica, Răsvanță. Antrenor: Cristian Sculici Toure

Arbitri: Cătălin Flonta (Cluj-Napoca) – Marius Matica, Cătălin Urs (ambii din Oradea)

Observatori: Dorin Voina (Reşiţa), Ion Enea (Băleşti – Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button