ACB Ineu

Ineul a mișcat ușor clasamentul contra Buziașului! Sculici: „Cred că am avut două penalty-uri, nu sunt prea mulțumit de rezultat”





ACB Ineu și-a recuperat doar unul dintre punctele pierdute cu Phoenix Buziaș, în tur, pe „Central”, după un 0-0 destul de viu, cu ocazii de ambele părți. Timișenii au avut două bare pe final, zărădanii una, în prima repriză, rezultatul fiind – până la urmă – pozitiv pentru oaspeți și pentru că au evoluat mai bine de o jumătate de oră în zece oameni.

Intrat pe teren la pauză, Laurențiu Udrescu (24 de ani) a petrecut pe teren doar 14 minute, perioadă în care a încasat două cartonașe galbene și s-a dus la vestiare. „Dacă așa a văzut arbitrul e eliminare, dar poate același arbitrul trebuia să vadă cele două împingeri asupra lui Toure și Banam în careul celor de la Buziaș. Eu zic că am avut două penalty-uri, dar contează mai puțin ceea spun eu. Până la urmă, puteam câștiga și împotriva arbitrilor, personal nu sunt prea mulțumit cu acest rezultat, căci se putea mai mult astăzi. Am avut destule atacuri periculoase, dar, din nou, nu am fost prea inspirați la ultima decizie, ultima pasă. Și, totuși, am avut niște ocazii importante, chiar cea pe final de meci a lui Palcu, dar, le fel de adevărat este că și gazdele au pus presiune pe noi și au avut două bare. Până la urmă, un punct e mai bun decât nimic”, a menționat Cristian Sculici, antrenorul ACB-ului.

Până la urmă, o remiză pe terenul din Carani, contra formației ce a remizat la Chișineu Criș sau Pecica, nu e tocmai un rezultat rău. „Să zicem că rămânem cu o impresie pozitivă, una peste alta, și cu al doilea meci consecutiv fără gol încasat. Există o explicație și pentru acest lucru și anume acela că am mai eliminat din greșelile personale datorate lipsei de experiență. Jucătorii încep să adune minute în Liga 3-a, am reglat și prin antrenamente unele lucruri, doar sper să creștem în continuare de la meci la meci. Etapa viitoare, vine Cermeiul la Ineu, iar noi avem absențe importante, căci Zdrențan și Mendy vor fi suspendați. Dar, joacă alții, avem destui fotbaliști tineri, azi l-am debutat și pe Miculaiciuc, un fotbalist de 2007, care poate ar fi și marcat azi, dacă arbitrul nu ar fi fluierat finalul când mingea a ajuns la el”, a adăugat Sculici, care l-a folosit în premieră în acest campionat și pe Udrescu, fotbalist care – însă – debutase acum 6 ani în Liga 3-a, la vârsta de 17 ani.

Phoenix Buziaș – ACB Ineu   0-0

Formații:

Buziaș: M. Lupu – Ferțu, Artimon (79 Hrudei), Nicolescu, Horcea – Ferțu (46 Chistrugă), Filip (52 A. Rus) –  Petruș (67 Mircea), Birău, Butar (67 Marian Musteța) – C. Matiș. Rezerve neutilizate: Cuzmanovici – Avramescu, Stemate. Antrenor:Cosmin Petruescu

Ineu: Merșca – D. Varga, Zdrențan (79 Palcu), Șerban, Cahill – Mendy – Rucăreanu (97 Miculaiciuc), Banam, Ndoye (79 Wilmer), D. Jurj (46 Spătaru) – Toure (46 Udrescu). Rezerve neutilizate: Tulcan – P. Codrea, Răsvanță, Miculaiciuc. Antrenor: Cristian Sculici

Arbitri: Gabriel Fodor (Deva) – George Urs, Eusebiu Irina (ambii din Oradea)

Observatori: Alexandru Rojneai (Alba Iulia), Marius Ştefan (Orăştie – Hunedoara)

Cartonaș roșu: Udrescu 59

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button