Arhivă articole

Cu un singur gol încasat în ultimele trei meciuri, Merșca apără poarta Ineului la Reșița natală: „Stau mai prost cu moralul, avem șansa noastră!”


Nou promovata ACB Ineu are cea mai lungă serie fără înfrângere, însă nici nu a cunoscut gustul victoriei în ultimele trei partide. Au fost trei remize la rând, două fără gol încasat, acasă, cu Crișul și la Carani, cu Buziaș, dar și un 1-1 pe „Central” cu Cermeiul. Un mare merit pentru impermeabilitatea formației din Țara Zărandului îl are Cosmin Merșca, portarul veteran al „alb-albaștrilor”, care se și ocupă de pregătirea mai tinerilor săi colegi, Tulcan (17 ani) și Coman (16 ani).

De altfel, experimentatul goal-keeper amintește mereu de principalul obiectiv al Ineului. „Am promovat în Liga a 3-a și ne-am propus să creștem jucători tineri, lucrupe  care nu-l prea fac multe cluburi. Avem și câțiva jucători cu experiență, dar foarte puțini, majoritatea jucătorilor au debutat la nivelul Ligii a treia. Am făcut multe meciuri bune, dar am pierdut puncte pe greșeli personale, pe lipsă de experiență, pe ghinion chiar, mai ales pe final de partide. Cu Cermei etapa trecută am avut absențe, a trebuit să intrăm și cu mai mulți juniori pe teren, a fost și terenul greu după ploaie, cred că egalul a fost un rezultat echitabil pentru ce s-a jucat”, susține Merșca.

La prima vedere, deplasarea Ineului pe terenul liderului CSM Reșița vine la momentul oportun. Apărarea a arătat bine în ultimele etape, Mendy și Zdrențan se întorc la dispoziția lui Cristi Sculici și Teodor Mihuț, iar Merșca se întoarce la Reșița natală după 270 de minute.  „Mi-am început cariera prin anul 2000 la CSȘ Reșița, am fost un pic la ceva probe la CSM, dar nu am rămas și am venit în 2002 la UTA. Apoi, din 2006 m-am stabilit la Sebiș, acolo am și familia, la Național am fost portar, antrenor cu portarii, antrenor secund și chiar principal pentru 4-5 etape când a plecat Călin Cojocaru la Timișoara, acum vreo 4 ani. Între acele meciuri a fost și un 0-0 scos în deplasare la CSM Reșița în anul promovării lor în Liga a doua, nu văd de ce nu am repeta măcar acest rezultat și sâmbătă. CSM Reșița ne-a bătut în tur, la Ineu, dar foarte greu și la limită. Noi am ratat mult, am fost aproape de un egal. Etapa trecută CSM s-au încurcat la Pecica, stau mai prost cu moralul, au cam pierdut puncte cu echipele arădene, cred că avem și noi șansa noastră. Eu sunt reșițean, cunosc CSM, este o echipă de tradiție, cu buget mare, tot timpul dornică de performanță, aspirațiile lor sunt spre Liga 1, nu doar a doua. Acum sunt în faza de reconstrucție după retrogradarea din Liga 2-a, dar sigur nu se vor da înapoi și vor să promoveze în acest an după ce în vară au ratat obiectivul la penalty-uri, cu Dumbrăvița”, mai afirmă portarul de 37 de ani, care se mai vede apărând cel puțin un sezon-două, cu speranța că o va face cu Ineul în Liga a 3-a.

De cealaltă parte, CSM Reșița e rănită după a doua înfrângere stagională, 2-3, la Semlac, cu Pecica. Antrenorul Călin Cheregi nu și-a menajat elevii în special la pauză, când gazdele conduceau deja cu 3-1. Când Drăghiceanu a și fost eliminat de pe teren, cu 20 de minute înainte de final, misiunea „roș-negrilor” devenea și mai grea, chiar dacă diferența era deja minimă. Absența „decarului” bănățenilor se poate dovedi extrem de importantă în economia desfășurării confruntării de sâmbătă (ora 12), din Valea Domanului. Cu toate că reșițenii sunt mari favoriți, având nu mai puțin de 16 puncte în fața partenerului de întrecere. În tabăra acestuia din urmă, lipsesc în continuare pentru accidentări frații Mâneran, Denis și Dan și căpitanul Hulbăr, în timp ce atacantul Toure este suspendat după eliminarea de la Beliu, din Liga 4-a.

Formații probabile:

Reșița: Zimmermann – Bărboianu, Ardei, Rimovecz, Fota – Breșneni, Velcotă – R. Petre, Avramovici, Negru – Gakou.

Ineu: Merșca – D. Varga, Mendy, Șerban, Cahill – Zdrențan – Jurj, Spătaru, Ndoye, Rucăreanu – Udrescu.

1
3


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.