Crisul Chisineu-Criș

Crișul merge ceas…la ceas aniversar al antrenorului Stupar: „Acest 5-0 cu Periam rezonează cu vârsta mea, cireașa pe tortul meu! Vrem să batem și Lipova”





Crișul Chișineu Criș nu a ratat întâlnirea cu victoria în fața ultimei clasate, la penultimul meci oficial al anului. Avântul Periam nu a avut nicio șansă în fața celei mai constante echipe din seria a 8-a a Ligii a 3-a, începând cu runda cu numărul 4. După 5-0 cu timișenii, „alb-albaștrii” au ajuns la 11 rezultate consecutive utile și a șasea confruntare la rând fără gol încasat.

„Dubla” lui Barbu, reușitele lui Toboșaru, Dinu, plus augolul lui Mureșan au decis confruntarea de pe arena „Aurel Ardelean”, încălzirea perfectă pentru derby-ul cu Lipova, de peste o săptămână. „Victoriile aduc victorii și, bineînțeles, mai multe puncte în clasament decât rezultatele de egalitate pe care le-am obținut, la un moment dat, în exces. Dar, acum se dovedesc foarte importante și acele remize, până la urmă echipa a câștigat în moral și încredere și au venit și victoriile ce ne-au dus pe loc de play-off. La meciul de azi am avut trei absențe dintre titularii obișnuiți, Grigore, care a fost suspendat și accidentații Haloș și Pașca. Dar, cei care au intrat și-au făcut datoria. Oaspeții s-au apărat aglomerat, a fost greu să-i desfacem, de abia după 2-0 au ieșit și ei la joc. Nu mai aveau ce să apere și atunci i-am mai surprins de trei ori. Victoria este a tuturor, a conducerii, a staffului și a băieților, o cireașă pe tortul de ziua mea ce va fi duminică. Îmi voi petrece ziua de naștere în liniște, acest 5-0 rezonează cu vârsta mea de 55 de ani. Cu siguranță, luni mă achit la băieți cu o bere”, spune Dan Stupar, antrenorul celor de la Crișul.

Formația de pe Crișul Alb mai are un mare hop înainte de vacanța de iarnă, derby-ul cu Șoimii Lipova, cealaltă formație de play-off din seria a 8-a a Ligii a 3-a. „Urmează un meci dificil, acasă cu Lipova, o echipă care de câțiva ani a luptat la promovare și prin seriozitatea de la club a fost tot timpul acolo sus. Ca și noi, sunt și ei pe un val de rezultate bune, dar vrem să obținem cât mai mult de la acest joc. Adică, ne propunem să încheiem anul cu o victorie, va fi un spectacol frumos, vrem ca suporterii noștri să se bucure de fotbal peste o săptămână la Chișineu Criș”, mai afirmă Stupar.

Crișul Chișineu-Criș – Avântul Periam 5-0

Cum s-au marcat golurile:

1-0 (Min. 24): Siminic centrează din stânga, Popa așează mingea lui Flavius Toboșaru în 7 metri, care marchează cu un șut din cădere

2-0 (Min. 37): Portarul Burtic vrea să-l dribeleze în careu pe Cătălin Barbu, vârful Crișului îi fură mingea și marchează

3-0 (Min. 64): Dinu bate în gura porții o lovitură liberă de la 25 de metri lateral stânga și Rareș Mureșan își dă autogol, în spatele său era Nistor pregătit să reia în plasă

4-0 (Min. 77): Toboșaru centrează din stânga, David respinge până la Cătălin Barbu, acesta trage din 11 metri, mingea trece pe sub palma lui Burtic

5-0 (Min. 81): Toboșaru pasează filtrant, Cătălin Dinu scapă singur cu Burtic, trage în acesta, mingea îi revine și din a doua încercare înscrie

Formații:

Crișul: Iliescu – Burlă, Hreniuc (78 Moise), Nistor, Siminic – A. Iuga (59 Dinu), Janu (72 A. Pavel) – C. Popa, Gavrilaş, Toboșaru – C. Barbu (78 Bortiș). Rezerve neutilizate: Maliţa, Păşcălău – Haloş. Antrenor: Dan Stupar

Periam: Burtic – Siminiceanu (61 Mager), Mureșan (79 Popescu), David, Kuhn – Mitre, Oancia – Gălățan (61 Viașu), Sântean, Gașpar – Prața (63 Bot). Rezerve neutilizate: Ologu – Filip, Bîlc, Voinea. Antrenor: Răzvan Leuca

Arbitri: Csaba Papp (Luduş – Mureş) – Radu Moldovan (Sâncraiu de Mureş – Mureş) – Andrei Sîncrăian (Târgu Mureş)

Observatori FRF: Sebastian Moisin (Oradea), Vasile Meşinschi (Anina)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button