ACB Ineu

ACB Ineu l-a dat pe Mendy la Universitatea Craiova, fundașul senegalez va juca – deocamdată – la „satelitul” oltenilor!







Pe finalul perioadei de transferuri, Universitatea Craiova a făcut curățenie la nivelul fundașilor, dându-l pe Martic sub formă de împrumut la U. Cluj, dar și renunțând defintiv și la serviciile lui Paul Papp, care a ales Petrolul. Totodată, se vorbește că Mitrea și Găman au căzut și ei în dizgrațiile lui Eugen Neagoe.


În acest context, la formația din Bănie a ajuns Jean Baptiste Mendy, fundașul central senegalez care a făcut o primă parte de sezon bună în tricoul lui ACB Ineu, în seria a 8-a a Ligii a 3-a. În virtutea unei colaborări demarate între gruparea din Țara Crișurilor și gruparea patronată de Mihai Rotaru, apărătorul de 19 ani se află de o lună de zile în probe la echipa „satelit” a Universității, iar Corneliu Papură și l-a dorit rapid în lot. „L-am împrumutat pe Mendy până la vară la Universitatea Craiova, care are opțiune de cumpărare a fotbalistului. Dacă jucătorul se va transfera defintiv, AC Ineu păstrează 20% din drepturile sale federative”, afirmă Adrian Lapte, președintele celor de la Ineu.


Mendy a semnat contractul cu U. Craiova în prezența agentului său, Patrice Feussi (fost fotbalist la UTA, ASA Târgu Mureș, Concordia Chiajna și Dinamo) și a lui Lucian Pretorian, managerul Centrului de copii și juniori al clubului din Bănie.

Banam – monitorizat și el din Superligă, la Ineu mai ajung doi senegalezi și trei camerunezi

În această iarnă, în probe la Universitatea Craiova II au mai fost alți trei fotbaliști ai Ineului, fundașul Radu Șerban, mijlocașul Dan Rucăreanu și atacantul Ngonzo Banam. Acesta din urmă va juca alături de naționala sub 20 de ani a Republicii Centrafricane la turneul final al Cupei Africii, din Egipt și e monitorizat de alte două grupări din Superligă.



Între timp, conducerea lui ACB Ineu i-a a acontat alți cinci tineri fotbaliști africani, doi senegalezi și trei camerunezi. Probabil, aceștia vor ajunge în orașul de pe Crișul peste trei-patru săptămâni.

2 comentarii

  1. Ineul in rolul de satelit pentru Craiova, de vine sa dai cu capil in pereti. Sunt buni pentru ei, dar pentru UTA nici nu intra in vizor. Nu numai din judet, dar din toata zona apropiata ar trebui sa monitorizam tot ce se misca si sa fim noi primii pe lista.

    0
    0
  2. Organizare, viziune, organizare, viziune, organizare, viziune…… organizare, viziune!
    De ce ar avea vreun interes conducerea de la UTA sa faca asta!? Lor le este bine asa! De azi-pe-maine, cat da Primaria, cat da TV, mai aduc un pretin….vine ala si il plateste regeste pt para-indarat! Asta-i afacerea! Ce vreti voi, firma pe bune, aduce-vinde jucatoiri, profit, material si sportiv nu v-a trebuit privat! Ia zice-ti ce firma de stat stiti voi ca vinde aspiratoare bune!? Coca-Cola!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button