Crisul Chisineu-Criș

Crișul a dat iluzia unui succes cu Ghiroda și rămâne cu mâna goală în play-off! Stupar: „Echipa a căzut psihic după golul lor norocos”





Crișul Chișineu Criș are viață grea în play-offul seriei a 8-a a Ligii a III-a și, după 0-1 la Reșița, cedează și pe teren propriu în fața celor de la Ghiroda și Giarmata Vii, echipa aflată peste ea în clasament, dar la o distanță mare de puncte: +8 înainte de meciul de azi. Iar ecartul s-a mărit cu toate că „alb-albaștrii” au dat iluzia unui rezultat bun mai bine de o oră de joc.

Stupar: „Avem prea puțină forță în atac”

Pașca a deschis scorul înainte de pauză, dar Mancaș (autor al unei „duble) și Făgărășanu au întors meciul și doar matematica încă nu-i trimite defintiv în vacanță pe cei de la Crișul. „Am făcut o primă repriză foarte bună, în special din punct de vedere tactic. Am stat bine în teren, am dat și gol, doar că în partea a doua au marcat ei cu noroc, dintr-o deviere nefericită și echipa a căzut puțin psihic. Am luat repede și golul doi, pe o lipsă de decizie și o execuție perfectă a lui Făgărășanu, iar golul trei nici nu a mai contat, mai ales că noi eram toți în față în căutarea egalării. Nu căutăm scuze, dar ne și lipsesc jucători importanți și mă refer la Haloș și Hreniuc, în condițiile în care și așa avem un lot redus din punct de vedere numeric. L-am și schimbat pe Grigore, care risca să fie eliminat și să mai pierdem un jucător pentru etapa următoare, în timp ce Ghiroda are un alt nivel, alte pretenții, de exemplu și-au permis să schimbe patru jucători doar la pauză. Noi pe bancă am avut doar cinci jucători, trei copii, plus Pavel și Pașcalău, jucători de caracter, experimentați, dar care au și ei o vârstă. La aproape 37 de ani, Pavel vine și după o ruptură a tendonului și pe terenurile grele de astăzi riscă mult”, afirmă Dan Stupar, antrenorul principal al Crișului.

Care sunt problemele structurale ale formației de pe Crișul Alb și cum rămâne ea conectată la miza play-offului în următoarele 7 meciuri? „Din punctul meu de vedere, avem prea puțină forță în atac. Era ideal să facem un cuplu de atacanți Barbu – Popa, dar nu s-a putut și prin plecarea lui Barbu ne-am pierdut golgheterul, un fotbalist pragmatic, care marca uneori și din jumătate de ocazie. Așa, pierdem prea ușor mingea în față, iar apărarea la un moment dat cedează la cât de mult este pusă sub presiune. Mai ales de echipele din play-off, primele trei clasate, cu care joci mereu, săptămână de săptămână. Cât despre motivație, eu le țin mereu discursuri de încurajare, de <<încărcare>>, ca să zic așa, dar trebuie și jucătorii să conștientizeze că au șansa să-și ridice nivelul cu echipele bune ale campionatului, să se remarce și din vară încolo poate au șansa să urce în Liga a 2-a”, a completat Stupar.

În Vinerea Mare, Crișul se va deplasa la Lipova, pentru primul derby arădean din play-offul C8.

FOTO: CSC Ghiroda și Giarmata Vii (Facebook)

Un comentariu

  1. Asa ati jucat in repriza doua de parca atibpariat 1 pauza 2 final. Penibil jocul vostru. Parca va vad ca etapa viitoare muriti pe teren.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button