ACB Ineu

Ineul a pierdut șansa să se apropie de Pobeda! Mihuț: „Meci la o singură poartă, am ratat mult”







ACB Ineu a bifat al treilea rezultat util la rând, dar așteptările erau mai mari de la confruntarea internă cu Pobeda Star Bîșnov. A ieșit o remiză, 1-1, cu gol egalizator din partea „alb-albaștrilor” reușit pe final de Dan Mâneran, după ce Grigoriu marcase spectaculos pentru „bulgari” pe finalul primei reprize. Prin urmare, ineuanii au recuperat doar un punct în fața celor de la Periam și diferența rămâne de -6, în timp ce Pobeda rămâne la + 8.



Așadar, cele 7 puncte din 9 posibile din ultimele trei runde nu le ține prea mult de cald celor de la ACB, mai ales că prestația de azi ar fi trebuit legată cu o victorie. „Meci la o singură poartă, am ratat mult, nu am fost lucizi în careul lor. În schimb, adversarul a marcat un eurogol, după un șut de la distanță, așa cum am pățit și la ei acasă. Am început mai slab a doua repriză, abia din a doua jumătate a reprizei secunde am jucat ceea ce trebuia, dar fără eficiență, de abia pe final am reușit egalarea. Jocul a fost foarte fragmentat, adversarii au tras de timp, a fost greu să ne facem jocul. Asta a fost, este doar un punct, dar care sperăm să ne ajute. Suntem obligați să jucăm la victorie și la Buziaș sâmbătă, va fi meci extrem de greu, dar sperăm să ne ajute și celelalte rezultate”, a spus Teo Mihuț, antrenorul secund al lui Cristi Sculici pe banca Ineului.

ACB Ineu – Pobeda Star Bîșnov 1-1

Cum s-au marcat golurile:



0-1 (min. 43): Daniel Grigoriu șutează imparabil de la 18 metri, vinclu, transversală-gol

1-1(min. 88): Hulbăr centrează pentru Udrescu, acesta îi așează mingea la 11 metri lui Dan Mâneran, care trimite cu stângul la colțul lung

Formații:

Ineu: Merșca – Spătaru (64 Toure), Cahill, Șerban, Hulbăr – Zdrențan – Denis Mâneran (76 D. Călin), Florea, Sas (78 Nica), Udrescu – Banam (46 Dan Mâneran). Rezerve: Tulcan – V. Roșu, Goia. Antrenor: Cristian Sculici

Pobeda: Stoianov – Solomon, Miculescu (75 T. Budur), Lengyel, Ienovan – Vasilcin, Rad – Grigoriu, Vincu (70 Digbeu), S. Budur – Grigore. Rezerve neutilizate: Boboiciov, Ștefan, Ghiuruțan, Berceanu, D. Bălace, Kone, Kalapis. Antrenor: Daniel Vasilcin

Arbitri: Aurelian Flonta – Alin Revnic (ambii din Cluj-Napoca), Claudiu Georgiu (Dej)

Observatori FRF: Sebastian Moisin (Oradea), Ion Lupșa (Caransebeş)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button