Fotbal judetean

Zăbraniul a ratat promovarea în Liga 3-a, dar e dispusă să o ia de la capăt în 2021: „Important este să revenim pe gazon, deși provocarea va fi mare”





După 5 ani de zile, județul Arad nu a trimis o echipă în Liga 3-a. Campioana după cele 15 etape disputate în toamna anului trecut, Victoria Zăbrani, a pierdut barajul în trei, de la Hunedoara, cu Progresul Ezeriș (Caraș-Severin) și Știința (Turceni), cu mențiunea că și oltenii aveau să rămână în județ chiar și după „redistribuire”.

Până la urmă, echipa lui Dorel Mutică s-a comportat onorabil într-un baraj cu o istorie aparte. „Speranțe am avut și chiar jocul echipei nu a fost deloc rău. Cu Ezerișul am pierdut la penalty-uri, după 1-1 în cele 90 de minute regulamentare, după care, împotriva Turceniului, în loc să primim un penalty la 0-0, Zele a luat al doilea cartonaș galben pentru simulare și am jucat în zece oameni din minutul 20. Nu am putut fi supărați pe băieți, și-au dorit, cu toții ne-am dorit, dar dacă nu s-a putut mergem  mai departe. Pe undeva, dacă ne uităm în tabăra echipelor de Liga 3-a, cu toate testările pentru 30 de persoane, care trebuiesc făcute tot la 11-12 zile, căci e clar că nu te poti încadra mereu exact la 14 zile, dar și panica ce s-a creat în momentul în care au existat infectați, regretul nu mai e atât de mare că nu am promovat. Repet, am încercat, am dorit cu toții și am fi găsit soluții financiare să onorăm campionatul Ligii a 3-a, dar nici nu facem un capăt de țară că am rămas în județ. Sigur, era bine să putem începe sezonul și aici, au fost o grămada de propuneri și variante și până la urmă s-a mers pe înghețare. Chiar dacă comuna noastră nu a depășit niciun moment rata de infectare de 5-6%, în alte părți a fost mai rău, iar sănătatea trebuie să aibă mereu prioritate”, secretarul Victoriei.

Ca și restul prim divizionarelor județene, Zăbraniul a sistat activitatea în momentul în care AJF-ul a decretat „înghețarea”, pe 9 octombrie. „Ultimele salarii le-am plătit în luna septembrie, în rest clubul a intrat în lockdown, cum se spune. Jucătorii și antrenorul au înțeles situația, rămân cu toții sub contract cu noi, nici măcar împrumut în Liga 3-a nu au dorit să plece. Când ai un servici și ai mai și evoluat mai sus și stii câte sacrificii trebuie să faci, te gândești bine dacă mai vrei să treci prin ele. Bineînțeles, nu le-am putut spune când vom relua actvitatea, pentru că nimeni nu știe încă acest lucru. Sunt destui factori ce trebuie luați în calcul, de la numărul de cazuri de COVID de la începutul anului viitor, la posibilitatea efectuării testelor rapide sau, eventual, a vaccinurilor. Bineînțeles, trebuie să existe voință din partea tuturor cluburilor, mai ales că acum avem destule exemple cu campionate care s-au reluat și lucrurile nu au decurs tocmai rău. Sigur, din punct de vedere financiar va fi o provocare destul de mare, însă e important să revenim pe gazon, căci anul 2020 a fost unul ratat pentru fotbalul județean. Pentru asta, eu zic că cel târziu în februarie trebuie să revenim la antrenamente, iar prin martie să începem să jucăm. Cred că un campionat de 11 etape ar fi varianta cea mai bună, fără play-out și play-off. Am înțeles că Felnacul s-a mai întărit, dar eu cred că tot dintre Zăbrani, Curtici, Păuliș, Sântana și Ineu se va alege viitoarea campioană. Repet, dacă se va juca, deoarece la această oră vorbim despre blana ursului din pădure”, a adăugat Miculiț. Din informațiile noastre, Pașcu, Zele și Mitrea au fost fotbaliștii curtați de divizionare terțe, dar toți au declinat ofertele.

Comuna Zăbrani a mers pe continuitate cu Marian Toader în poziția de primar, iar investițiile în sport și în fotbal vor rămâne la același nivel. „Cunoaștem poziția lui Marian față de sportul rege, de sport, în general și bugetul va fi asigurat și la anul. Sigur, va trebui să avem o ședință cu toți factorii decidenți ai clubului mai întâi și aici mă refer în special la președintele Adrian Bădău, dar Tiberiu Nicula și Daniel Petrescu, membri în Consiliul de Administrație al clubului. Trebuie să știm exact ceea ce ne dorim și noi și ceea ce putem face pentru ca la ședința de Comitet Executiv a AJF, din luna ianuarie să ne susținem punctul de vedere. Altfel, baza noastră sportivă a fost mereu îngrijită și ne ocupăm de ea mereu, iar la anul sperăm să înceapă lucrările și la sala de sport din fonduri CNI, de 150 de locuri pentru spectatori. Acum e important să fim cu toții sănătoși, să avem parte de Sărbători de Iarnă liniștite, ceea ce și le urăm jucătorilor, antrenorilor și suporterilor clubului nostru și zăbrănenilor, în general”, a mai afirmat secretarul Victoriei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button