National Sebis

Golgheterul Sebișului ia atitudine: „Strategie greșită cu atâtea achiziții, Neaga chiar a avut ghinion”





Cel mai important fotbalist al lui Național Sebiș în această stagiune a început cu stângul relația cu Rică Neaga, dar a încheiat prin a regreta plecarea de la echipă a fostului stelist. Într-un amical disputat de „alb-albaștri” în cantonamentul de la Băile Tușnad, Gelu Velici a fost lăsat la hotel, fostul antrenor spunând că așteaptă o schimbare de atitudine din partea elevului său. „După ce am avut o discuție față în față, cu cărțile pe masă, chiar m-am înțeles bine cu Neaga. Îmi pare rău că ne-am despărțit de el, consider că a avut ghinion. Prin noi, bineînțeles, care am ratat destule ocazii în ultimele meciuri, sau am greșit foarte mult și grav în apărare. E un antrenor tânăr, la început de drum, îi urez baftă”, a spus fostul vârf al lui Dinamo.

Totuși, Velici consideră că există și alte cauze ale parcursului slab din retur. „Din punctul meu de vedere, s-a greșit strategia. Au venit prea mulți jucători, majoritatea dintre ei neacomodându-se la Sebiș. În tur, am fost parcă mai uniți în vestiar, ne mobilizam mai bine. În momentul în care dădeam un gol, ne închideam bine și înghețam rezultatul. Acum, e nepermis să încasăm 6 goluri în două meciuri pe teren propriu, multe dintre ele pe lejerități de neacceptat la acest nivel”, mai consideră cel care a marcat trei din cele 7 goluri ale sebișenilor în acest retur.

Ce îi mai rămâne Sebișului de făcut în acest sezon? Gelu Velici răspunde: „Vom arbitra lupta pentru promovare, în sensul că ne propunem să  scoatem maxim din fiecare meci. Mai avem meciuri cu Poli și Cugir, vrem să demonstrăm că meritam și noi să fim în luptă directă cu ele. Cât despre mine, dacă nu voi avea ofertă din Liga 1 sau o alta convenabilă din Liga a 2-a pentru mine și club, îmi propun să rămân la Sebiș și să promovăm la anul. Știu că domnul primar își dorește foarte mult să aducă Liga a 2-a la Sebiș, vreau să-l ajut să-și îndeplinească visul”, a încheiat atacntul de 23 de ani.

Un comentariu

  1. ai vazut nea LUCIANE……s a recunoscut din interior ca strategia a fost gresita….si cine a facut strategia?…..nea RICĂ……..protejatul tau…..dar ati picat amandoi…….profesionistilor care sunteti…….

    0
    0
    1. poate ai picat tu pe scari si ai dat cu cutia de la neuron de ceva de beton … Rica si-a dat demisia de onoare, nu stii tu ce-i aia, iar eu sunt bine merci, ma ocup de ce stiu …

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button