Crisul Chisineu-Criș

Crișul pune punct cu un eșec stagiunii, punctele nu o mai ajută pe Ghiroda! Abrudean: „Trebuie să fim realiști…” v.s. Leuca: „Barajul, un lucru onorabil!”




Oricât și-ar fi dorit să-și ridice elevii de la pământ după eșecul (0-1, de la Dumbrăvița) ce a decis ieșirea Crișului din calculele barajului de promovare, Adrian Abrudean a eșuat. După 0-3 cu Șoimii Lipova, a urmat și un 0-1, pe teren propriu, cu CS Ghiroda și Giarmata Vii la ultima apariție stagională a formației de pe Crișul Alb. Destinația punctelor a decis-o juniorul Grancea, după o oră de joc, cu toate că gazdele au avut ocaziile lor mari, inclusiv o fază la care putea primi penalty pe final.

Abrudean: „Un sezon încheiat pe un loc 4 bun pentru acest moment pentru echipa din Chișineu Criș”

La final, Abrudean a încercat să scoată la suprafață în special lucrurile bune, iar ele au fost destule în acest sezon pentru Crișul. „Din păcate, am pierdut din nou o partidă la limită. Băieții au încercat să se motiveze cât au putut ei de bine, în condițiile în care, așa cum se știa, această partidă nu mai avea o miză reală, cel puțin pentru noi. Eu îi felicit pe băieți pentru acest play-off, pentru că trebuie să fim realiști. Am avut un lot subțire, la care, cu trecerea etapelor, s-a resimțit oboseala și alte aspecte colaterale, care ne-au făcut să pierdem ușor-ușor din turație. Per ansamblu,  este un sezon încheiat pe un loc 4, bun pentru acest moment pentru echipa din Chișineu Criș. Asta mă bucură, pentru că am reușit toți cei implicați, neavând niciun moment emoțiile altora, fiind prima echipă arădeană care s-a  calificat în play-off”, a menționat antrenorul principal al „alb-albaștrilor”.

Continuă „Știli” pe malul Crișului Alb?  „Mi-aș dori să am un lot bun la  dispoziție, cu care să realizăm obiective frumoase”

Este posibil ca „Știli” să-și încheie drumul la Chișineu Criș în această vară. Contractul meu la Crișul se încheie pe 30 iunie, sunt mulțumit de ce am realizat în această perioadă aici. Pe lângă faptul că am promovat cu această echipă în Liga 3-a, am ridicat ștacheta an de an și am terminat întotdeauna între echipele fruntașe. Cu siguranță, mi-am dorit tot timpul performanțe, dar anul acesta știam că nu se poate mai mult decât prezența în play-off. Iar acesta a fost unul din motivele pentru care în iarnă echipa s-a subțiat și unii jucători importanți au plecat. Ne-am asumat acest lucru împreună cu conducerea și am spus că echipa asta nu se va face de râs, dar era foarte greu să ajungem noi la baraj. Sunt, însă, convins că județul Arad va putea da până la urmă o echipă în liga a doua, dar nu este ușor, totul pleacă de la organizare. Eu personal îmi doresc să antrenez un lot bun, cu care să pot să muncesc și să avem rezultate și să realizăm obiective frumoase. Pentru că se poate acest lucru și eu sper să se îndeplinească acest lucru”, a adăugat Abrudean.

Leucă: „Suntem mulțumiți cu ceea ce am realizat în acest an competițional, la barajul cu Reșița nu avem nimic de pierdut”

Ghiroda și Giarmata Vii a spart gheața la capitolul victorii în play-off chiar la ultima încercare. Punctele nu i-au permis, însă, echipei timișene să revină pe locul 1, acolo unde s-a aflat din toamna anului trecut până etapa trecută, când a fost depășită de conjudețeana Dumbrăvița. Prin urmare, „galben-albaștrii” sunt cei care dau piept din prima cu Reșița lui Dan Alexa. „A fost un joc pe care l-am dominat de la început până la sfârșit, puteam să marcăm chiar mai multe goluri. Dar din păcate, este o victorie ce nu ne-a adus din nou locul de lider. A fost un play-off cu echipe foarte echilibrate valoric și doar anumite situații au făcut să se diferențieze echipele între ele. Noi, având un lot foarte tânăr, probabil nu am gestionat foarte bine anumite momente, dar, într-un final, tot este bine că noi suntem la baraj și cred că este un lucru onorabil pentru toată comunitatea din Ghiroda.  Echipa a avut o evoluție constantă pe toată durata acestui play-off, doar multe ratări și un pic de ghinion au făcut să nu avem rezultatele scontate de noi și să pierdem primul loc. Dar, suntem mulțumiți cu ceea ce am realizat în acest an competițional. În meciurile de baraj cu Reșița vom întâlni probabil cea mai valoroasă și în formă dintre echipele din Liga 3-a, cu investiții foarte, foarte mari la nivelul acesta, dar, din acest punct de vedere, este pentru noi un lucru care ne motivează și nu avem nimic de pierdut. Singura echipă care ar avea ceva de pierdut poate să fie Reșița. Noi ne vom juca șansa, vom încerca să jucăm atractiv, pe gustul spectatorilor și cel mai bun să câștige. Nu ar fi dezamăgire dacă vom fi eliminați, la anul sperăm să avem rezultate și mai bune ca anul acesta”, a menționat Răzvan Leuca, „principalul” trupei timișene.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button