Ineul nu a ținut piept Bihorului, dar meciul a avut o istorie aparte! Sculici: „Să vorbească arbitrii!” v.s. Farcaș: „M-aș bucura ca echipa să fie mai agresivă” + FOTO

Calcule respectate la Ineu, acolo unde liderul seriei a 8-a a Ligii a 3-a s-a impus cu un rotund 4-0. Doar că succesul lui FC Bihor a fost umbrit de prestația arbitrilor, în special de cea a „centralului” băimărean Norbert Kemenes. Acesta a avut un final de repriză cumplit, când a dictat foarte ușor un penalty în favoarea oaspeților, dar l-a și eliminat pentru proteste pe Sebastian Susan. Sergiu Jurj a fost omul meciului cu un „poker” în contul trupei de pe Crișul Repede.

Sculici: „Din punctul meu de vedere, arbitrii au influențat meciul, avem foarte mulți accidentanți”
Chiar și în zece contra 11, ACB-ul a rămas – oarecum – în joc și la 0-2, Toure a ratat un penalty. Apoi și pe fondul intrării pe gazon a unor jucători foarte tineri, trupa de pe Crișul Repede a mai marcat de două ori. „Felicit Bihorul pentru rezultat, mai departe ar trebui să vorbească arbitrii, pentru că din punctul meu de vedere au influențat meciul. Faulturi clare nesancționate, penalty inexistent și cartonașul roșu când jucătorul lor trebuia sancționat pentru fault grosolan. Am avut două-trei situații, am ratat penalty la 2-0. Cei desemnați să execute nu au mai fost în teren și a bătut Toure. Era un moment bun, putea să facem 1-2. Chiar în 10 oameni am avut câteva contraatacuri tăioase, dar asta a fost istoria. Problema e că de două-trei săptămâni aveam foarte mulți accidentați, așa au jucat trei băieți azi, toți răciți și suntem tot mai subțiri. Asta e principala problemă, să ne refacem jucătorii. Iar de eliminarea asta chiar nu aveam nevoie. Susan a luat al doilea galben , pentru că efectiv l-a chemat pe arbitru să vadă că Zdențan are sânge pe genunchi”, a spus Cristian Sculici la finalul meciului cu orădenii.

Farcaș: „Suntem o echipă prea cuminte, preocupată de joc”
FC Bihor se distanțează pe prima poziție în clasament, în așteptarea deznodământului din derby-ul Pecica – Lipova, dar și al deplasării lui Poli la Cermei. „Am trăit destul de intens partida, ținând cont că am avut parte de o deplasare grea, în fața unei echipe despre care știam că vor avea o altă abordare și mobilizare după înfrângerea dureroasă de la Timișoara. Dar, am făcut un joc bun, nu am dat posibilitatea adversarul să își creeze ocazii, asta a fost cel mai important. Am avut o posesie bună, ne-am creat foarte multe ocazii. Una peste alta, nu pot să fiu decât mulțumit și îi felicit pe băieți și pe aceasta cale. M-aș bucura din suflet ca echipa mea să fie mai agresivă, să aibă o agresivitate pozitivă, dar, dimpotrivă, suntem o echipă prea cuminte. Suntem preocupați de joc, am avut și azi o posesie covârsitoare, nu consider că băieții mei au jucat agresiv, cum pretind gazdele. Primul gol vine mai greu la noi tot timpul, dar suntem mulțumiți de tot ceea ce am realizat. Tot timpul le cerem să joace, pentru că ne pregătim tot timpul pentru jocuri puternice, de jocuri cu adversari care își vor vinde scump pielea și atunci e normal că trebuie să avem și să găsim soluții și în minutul 1 și minutul 90. Din punct de vedere fotbalistic, seria de vest este mult mai puternică față de seria cealaltă de nord unde am activat. Aici sunt echipe care joacă fotbal, echipe organizate, echipe cu jucători de calitate pentru că Aradul și Timișoara produc fotbal. Sigur, ne acomodăm și noi cu stilul și cu ritmul de joc din această serie, iar după meciul de azi cel mai mult mă bucur că am înscris de mai multe ori și îi felicit pentru că am câștigat”, a spus Florin Farcaș, antrenorul bihorenilor.
ACB Ineu – FC Bihor 0-4
Cum s-au marcat golurile:
0-1 (min. 38): Penalty ușor acordat pentru FC Bihor la o pătrundere a lui C. Jurj și o contră a lui Șerban în careu. Susan ia galben pentru proteste Sergiu Jurj marchează pe centrul porții de la punctul cu var
0-2 (min. 75): Contracarat rapid, Ban patrunde pe dreapta până la linia de aut de poartă și așează la 8 metri la Sergiu Jurj care face dubla
0-3 (min. 85): Pasă printre fundași și Sergiu Jurj face tripla cu un șut pe jos de la 18 metri lateral stânga
0-4 (min. 90+2): Lovitură liberă de pe stânga, bate Chitaș repede și după alte două pase Sergiu Jurj marchează din 10 metri.
Formații:
ACB Ineu: Merșca – Voștinar (86 Roșu), Clipotă, Șer”an, Bekono (73 Nica) – Zdrențan (86 Ioniac) – N. Călin, Buza (46 Miculaiciuc), Susan, Udrescu (68 Banam) – Toure. Antrenor: Cristian Sculici
FC Bihor: Pînzariu – C. Jurj, Calugher, R. Farcaș, Al. Stoian – Gunie, I. Ban (79 Militaru) – Bactăr, A. Moga, Vasile (8 Sorian) – S. Jurj. Antrenor: Florin Farcaș
Arbitri: Norbert Kemenes (Baia Mare) – Ștefan Birjac (Păuşa – Sălaj), Adrian Iancău (Zalău)
Cartonaș roșu: Susan (ACB Ineu) – min. 44
Observatori FRF: Ioan Mureșan, Ionel Poclid (ambii din Timişoara)


Sa spui ca echipa e prea cuminte când căpitanul are crampoanele pe genunchi și fundașul central are buza sparta asta înseamnă să ne iei de prosti pe toți astăzi victoria e a arbitrilor păcat ca acest om reprezinta FC Bihor