Volei

Voleibalistele cadete de la Westar și-au făcut treaba la Sibiu și s-au calificat în finala pe țară la categoria perspectivă!





Tinerele voleibaliste de la Westar Arad mai fac un pas important spre performanță, după ce și-au luat biletele pentru turneul final rezervat cadetelor. Totul s-a întâmplat după turneul desfășurat de vineri până duminică, la Sibiu, acolo unde elevele lui Iosif Wecker au ocupat locul 2 și sunt printre cele mai bune șase echipe din țară la grupa perspectivă.

Arădencele au obținut dou victorii, 3-1 cu CSȘ Râmnicu Sărat și 3-2 cu CSȘ Constanța și au pierdut, 0-3, doar cu gazdele de la CSȘ Sibiu. „Scorul înfrângerii cu echipa din Sibiu e net, dar realitatea din teren a fost puțin alta. Fiecare set l-am jucat punct la punct, nu ne-a lipsit mult să întoarcem în favoarea noastră situația. Apoi, în meciul decisiv pentru calificarea în finală, fetele au fost fantastice, au trecut peste toate momentele grele ale jocului și ne-am impus cu 3-2. Vreau să le mulțumesc în primul rând lor, sunt mândru de ele, dar și părinților care ne-au însoțit și ne-au făcut galerie în toate cele trei meciuri disputate la Sibiu. Nu în ultimul rând, aș vrea să subliniez sprijinul venit din parte Centrului Municipal de Cultură, e foarte important pentru noi. La turneul final, vrem să reprezentăm cât putem de bine Aradul, noi vom și încerca să jucăm acasă, vom depune o cerere la Federație în acest sens, acum să vedem dacă ni se și aprobă”, ne-a declarat Iosif Wecker.

Experimentatul tehnician e ajutat pe banca Westar de fostul său elev Alin Filipan și a contat la Sibiu pe următorul lot de jucătoare: Denisa Roxin, Briana Fekete, Roxana Tocan, Alesia Micu, Raluca Pocei, Raluca Sârb, Raluca Ardelean, Roxana Bursaș, Mara Haș și Zita Iuhasz.

La turneul final al grupei perspectivă s-au mai calificat LS Bihorul Oradea, CSȘ Chitila, CS Wolf București, CSȘ Năvodari și CSȘ Sibiu. Între 8 și 12 mai se va juca în sistem campionat, fiecare cu fiecare, într-o locație ce urmează a fi stabilită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button