UTA Arad

Torțele și fumigenele fanilor la meciul cu Dinamo au atras o nouă amendă, UTA îi datorează Federației 45 de mii de lei!







Amenzile se adună în contul UTA-ei ca urmare a acțiunilor suporterilor săi. Celor 33.750 de lei cu care gruparea arădeană a fost taxată după incidentele dintre o parte a ultrașilor „roș-albi” și fanii rapidiști de pe „Arena Națională” se adaugă alți 11.250 de lei, ca urmare a deciziei Comisiei de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal.


Aceasta spune următoarele: ”AFC UTA Arad vs. Dinamo 1948 SA – Incidente – În baza art. 82.1 și 3.a și c din RD, raportat la art. 83.2.b, se sancționează clubul AFC UTA Arad cu penalitate sportivă de 11.250 lei”. Adică torțele și fumigenele aprinse de galeria „Bătrânei Doamne” cu ocazia coregrafiilor aniversare dedicate „Out of Control” și „Comando Hooligans” o vor costa destul de scump pe gruparea din Calea Aurel Vlaicu.


Din informațiile noastre, conducerea UTA-ei nu a achitat nici precedenta amendă, așa că la această oră datoria către FRF se ridică la 45 de mii de lei. Deocamdată, clubul nu riscă nimic, dar banii vor trebui virați în următoarele două-trei luni de zile.

12 comentarii

  1. Deci tot mai bine este sa se joace fara suporteri ! In opinia ,,hoților de la FRF și LPF,, cam ce ar trebui să facă galeria -suporterii pe stadion ? Nu v-au ajuns inca pe nici unul blestemele suporterilor,ardă va gheena de fătălăi !!!?????

    0
    0
    1. copil fiind ,eram pe stadion la un meci uta-gloria bistrita 6-0…eram deja retrogradati, meciul nu mai avea nici o miza dar stadionul era plin..despre asta e UTA…miticii nu au cum sa inteleaga,atata vreme cat la ,,derby-urile,, de pe langa bucuresti vin 10 cetateni beti care injura tot meciul..deci,la ce altceva sa te astepti?

      0
      0
      1. Am fost la acel meci. A fost o atmosferă de parcă UTA a luat campionatul nu a retrogradat. Atunci și acolo s-a văzut dragostea pentru UTA!

        0
        0
      2. Copil eram și eu pe vremea aia și ce s-a întâmplat atunci a fost ceva ce mi-a rămas întipărit în minte. A fost senzațional!

        0
        0
  2. Adevarul este ca suporterii UTA-ei in afara faptului ca iubesc UTA…o sustin si ii doresc binele,…o si pun la amenzi grelei repetate. Exista o complicitate reala intre Conducere si Suporteri. Clubul ar trebui sa fi montat camere de luat vederi, asa usor i-ar fi depistat pe ” cei cu mintea mai tulbure”, dar nu a vrut, si i-a lasat sa aduca fumigene, sa afiseze pancarte cu continut neadmis, au fost si alte , destule lucruri facute ( batai in deplasare, scandal in centrul Aradului..etc). acum deconteaza…amenzile. Dar …in contrapartida Suporterii sint „scutul ” Conducerii, a lui Balint, cum ii criticai pe astia…o puzderie… sarea pe tine cu invective si injurii. Asa ca…sa nu ne miram. Acum, cind UTA bate la Arad …mai rar,…decit vine ploaie in Sahara, de cind au plecat Passaglia ( ca i-a fost dor…de casa de la targoviste), Roger, ( si mai mult ca posibil si Miculescu) si in loc au venit ” vesnicul accidentat Cardoso ( ” omul de sticla”…Wagner…al doilea)), si Laukzemis ( un fel de Dangubici…dar mai ratangiu)..suporterii…au inceput sa murmure…ca toata lumea pricepe ca prezenta la baraj este foarte greu de evitat. Cam aste sint cauzele si…efectele. Chestia cu …” Pentru noi doar UTA conteaza” e frumoasa…dar iata ca si costa clubul !

    0
    0
    1. Ce ar fi sa ne lasi tu pe noi in pace cu inferarea asta tipic comunista si te du la teatru ca acolo vei gasi lume „civilizata” ,dar cum mi se pare ca esti circotas de meserie ai sa gasesti si acolo baiuri. Hai pa !

      0
      0
    2. Domnule doctor, ce stii sa intarati oamenii !

      Si daca spui ceva valabil, apoi faci ceva si strici tot…stii vorba aia cu vaca care umple galeata cu lapte, apoi o loveste cu piciorul si o rastoarna…
      Sa acuzi ca toti care te contraziceau privitor la Balint erau „scutul conducerii” e ceva ce tine de nopti prost dormite, nu de o judecata sobra.

      0
      0
  3. E un regulament prost care ar trebui schimbat, la modul cel mai serios. Mi se pare ca exista si o petitie in acest sens, de la un grup de suporteri. Nu poti sa tot amendezi pentru niste fumigene si apoi sa si vrei sa ai suporteri si specatacol in tribune ! Poate daca recomandarea vine de cei ce detin drepturile TV are mai multe sanse.

    0
    0
    1. Asa ceva nu se mai permite niciunde in Europa occidentala, ma mir ca in Romania se mai tolereaza asa ceva.

      0
      0
  4. Astia de la FRF li s-a casunat pe UTA.,i s-a pus pata !!! A fost o atmosfera foarte frumoasa,doar nu s-a intamplat nimic !!! Asta se intampla pe mai toate stadioanele din Europa la adevaratele derbyuri !!!

    0
    0
  5. Astia de la Miticia,sunt maxim idioti…Bun,am inteles ca UTA a fost amendata,pentru ca niste cretini au aruncat cu pet-uri…Dar cum sa amendezi anumite coregrafii frumoase,neagresive,doar spectacol excelent.Fotbal nu exista fara suporteri,nu exista la noi asa ceva…Pana nu vom scapa de Burleni si echipe de cartier,comunale,cu maxim 20 suporteri/meci,la pret prohibitiv,nu se va intelege fenomenul UTA…Declarativ,vor fotbal si rating dar au ramas in urma cu cei 30% din ocupare…Deschide-ti portile….Ce naiba?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button