UTA Arad

Start în Superligă pentru UTA lui Poenaru: „E posibil ca echipa să arate foarte bine la Pitești, dar în primele etape depindem și de calitatea jucătorilor”





UTA începe cel de-al treilea său an la rând în prima ligă, ceea ce nu se mai întâmplase din anul 1979, când sextupla campioană a României retrograda pentru prima oară în istorie în Divizia B.  Nu e cel mai liniștit start de campionat pentru „roș-albi”, atâta timp cât pare a exista o fractură între conducerea clubului și o parte a suporterilor, dar echipa nu ar trebui să resimtă prea mult tensiunile.

Poenaru: „Poate, nu vom arăta așa cum ne dorim, dar, cine știe, e posibil să fim bine”

Ilie Poenaru a fost antrenorul ales să ducă mai departe munca începută de Laszlo Balint în Liga 2-a și continuată la foc stins de Ionuț Badea și, poate, chiar să o ducă la un nivel superior. Sâmbătă, de la ora 18,30, FC Argeș este primul adversar al arădenilor, o echipă cu pretenții de play-off în Superligă, care – însă – e campioana schimbărilor de linii din perioada precompetițională. 14 au fost jucătorii puși pe „făraș” și 15 sunt cei care au sosit sub comanda lui Andrei Prepeliță.  „E început de campionat și jucăm împotriva unei echipe bune, de tradiție ca și noi, o echipă care a schimbat foarte mult în această perioadă. Suntem pregătiți, zic eu, sper ca la ora jocului să arătăm foarte bine și să încercăm să câștigăm cele trei puncte. Asta este mentalitatea pe care vreau să o imprim jucătorilor și este dorința tuturor de a juca fiecare meci la victorie. Nu ne va fi ușor, știm că întâlnim un adversar bun, care, la fel ca și noi, vrea să câștige și care a jucat în play-off în campionatul trecut. Este un adversar greu din toate punctele de vedere, dar ceea ce vrem să facem aici, vrem să fie un nou început, un alt stil de joc. Poate că la momentul jocului cu FC Argeș nu vom arăta așa cum ne dorim, dar, cine știe, e posibil să fim bine. Sunt anumite aspecte care încă mai sunt de pus la punct, sunt detalii pe care nu am reușit să le rezolvăm dar ușor, ușor, pas cu pas, meci cu meci, etapă de etapă, vom arăta foarte bine. Azi sunt șanse de 50-50% să arătăm cum vreau eu sau nu. E posibil să fie un joc foarte bun, să ne placă, dar, pe de altă parte, în momentul de față știu ce mai am de pus la punct, pentru că văd la antrenament. Mă refer la chestii de omogenitate, de nesincronizări, de niște momente de reacție. Nu pot să intru în detalii, pentru că Andrei Prepeliță de abia așteaptă să citească printre rânduri. Dar, repet, e posibil ca echipa să arate foarte bine, este și în funcție de adversar, în funcție și de cum se prezintă adversarii. Cel puțin în primele etape, exprimarea echipei, rezultatul depinde și de jucători, de calitatea jucătorilor”, a menționat noul tehnician al „Bătrânei Doamne”.

„FC Argeș arată mult mai bine față de campionatul trecut”

Ajungând la adversar, Ilie Poenaru a identificat câteva puncte forte ale sale. „Pe FC Argeș i-am analizat în meciurile pe care am putut să le vedem, e clar că, din punctul meu de vedere, arată mult mai bine din punct de vedere tehnic, tactic, față de campionatul trecut. Au venit jucători cu calitate, acum stau destul de bine în benzi. Am văzut în Bertrand un jucător bun, un jucător mobil, care unu contra unu e foarte periculos. Ișfan, pe care îl știm cu toții, se pare că este într-un moment bun, într-o formă bună, dar s-au întărit și în zona centrală. Ei oricum stăteau destul de bine, dar acum, prin venirea lui Alceus, pe care eu l-am avut și îl cunosc foarte bine, au devenit și mai buni. Cumva, pe axul central, unde îi acum și pe cei doi fundași centrali, Cestor și Marius Constantin, au câștigat și la nivel de experiență. Vorbim despre doi jucători care pot să gestioneze foarte bine situațiile de joc. În concluzie, mi se pare că Piteștiul stă mult mai bine față de campionatul trecut, ca și tot ce au transferat și ca și echipă. Poate, la nivel de omogenitate noi stăm mai bine.  UTA se bazează în mare parte pe un nucleu cu care a jucat și anul trecut și poate să fie un plus pentru noi. Asta ne ajută, pentru că avem o oarecare omogenitate – să spunem – doar că eu mă bazez pe sistemul pe care îl jucăm. Eu le cer cu totul altceva jucătorilor, probabil că la meciul cu Piteștiul o să vă dați seama despre ceea ce vorbesc. Dar, ce este important este să acumulăm puncte încă din acest prim meci”, a adăugat „principalul” arădenilor, care nu va conta pe fundașul Aly Abeid (încă așteptat la Arad) și atacantul Orhan Ademi (sosit doar luni pentru a fi pregătit de debut).

Echipele lui Poenaru, neobișnuite cu susținerea suporterilor pe terenuri străine: „O motivație în plus”

Altfel, Poenaru recunoaște că Philipe Otele are mici probleme medicale, dar că ar trebui să fie pe teren, pe arena „Nicolae Dobrin”. Aici, tehnicianul de 41 de ani va simți pentru prima oară în cariera de antrenor încurajarea unei galerii adevărate într-un meci în deplasare al echipei sale. „La Voluntari, poate am avut o galerie mică care ne mai însoțea și în deplasări. Dar, într-adevăr, nu am avut, nu am beneficiat și nu am avut bucuria de a avea o galerie numeroasă și frumoasă. care să ne susțină și în deplasare. Pentru mine este o bucurie și mai ales o motivație în plus acest suport al galeriei, al fanilor și așa trebuie să rămână, indiferent de situația în care vom fi. Dar, eu sper să fim numai cu zâmbetul pe buze săptămână de săptămână. Vor fi și momente grele, dar atunci trebuie să rămânem uniți, să fim împreună”, a menționat „principalul” arădenilor, care a mai antrenat doar formații fără mare tradiție și, deci, fără prea mulți fani, precum Inter Olt Slatina, FC Volutari, Academica Clinceni și Gaz Metan Mediaș.

Prepeliță: „Cunoaștem stilul lui Poenaru, UTA ne va fi o contracandidată la accederea în play-off”

Noul FC Argeș a disputat cinci amicale în această vară, în care au înregistrat trei rezultate: 2-1 cu Lafnitz și Concordia Chiajna și 2-2 cu Kapfenberg și CS Mioveni și 0-1 cu CSA Steaua. Formațiile străine evoluează în liga 2-a austriacă, „alb-violeții” efectuând un cantonament în „Țara lui Mozart”. „Ne-am pregătit bine, au fost cinci săptămâni de pregătire, de meciuri amicale, am adus o serie de fotbaliști. Noi sperăm ca la ora meciului cu UTA să fim în formă și să obținem victoria. Ne dorim acest lucru important, cum începem și vom face totul ca să câștigăm acest meci. Adversarii noștru au schimbat câțiva jucători, îi știu pe unii dintre ei, ceilalți jucători sunt străini. Au transferat jucătorii buni, jucători cu experiență. Anul trecut au avut o echipă solidă, doar că au înregistrat fluctuații, și-au dorit foarte mult să prindă play-off-ul. Sunt convins că și UTA are obiectiv, este o echipă cu tradiție, la fel ca noi. Au un stadion nou, cu suporteri, ne va fi o contracandidată la accederea în play-off. Am văzut două meciuri amicale ale lor și am făcut și o analiză, urmează să le arătăm și jucătorilor o mare parte. Cunoaștem stilul de joc al lui Poenaru, atât de la Clinceni, cât si de la Mediaș, unde a fost anul trecut, dar – în primul rând – ne uităm la noi. E clar că nu putem să câștigăm omogenitatea în trei săptămâni, de când au venit majoritatea jucătorilor. Dar ușor, ușor, am avut cinci meciuri amicale și am încercat să îi folosim pe toți. Tocmai de aceea, pentru a crea aceste relații de joc, ne dorim să începem bine, pentru că venim după acea perioadă, cu play-off-ul, în care nu am mai simțit gustul victoriei. Ne dorim ca acest campionat să-l începem bine, chiar dacă statistic, așa, în ultimii ani nu am început pozitiv. Sau cel puțin de când sunt eu la Pitești, de trei ani, în a doua perioadă a mea. Nu am câștigat primul sau primele meciuri și anul acesta ne dorim să începem bine.”, a menționat Andrei Prepeliță, antrenorul piteștenilor.

Începe Poenaru cu 5 jucători români?

Rămâne de văzut dacă UTA va respecta ordinul lui Eduard Novak și va avea un prim „11” cu cel puțin 5 jucători români, cu toate că Ilie Poenaru ar avea mai degrabă în cap o echipă cu doar 4 fotbaliști autohtoni, care să arate așa:  Fl. Iacob – Vukcevic, Erico, Benga, Hoxallari – Batha, Cascini – Miculescu, Ubbink, Otele – Keseru. Fl. Matei și Dobrescu ar fi românii care ar putea intra în echipă în locurile lui Cascini sau Hoxallari. În primele meciuri din noul sezon al Superligii, Hermannstadt, Mioveni, CSU Craiova și Sepsi au intrat pe gazon cu cel puțin 5 jucători români.

Formații probabile:

FC Argeș: Straton – Tofan, M. Constantin, Cestor, Latovlevici – Meza Colli, Njike – Ișfan, Șerban, Bertrand – Donisa

UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, Erico, Benga, Hoxallari – Batha, Fl. Matei – Miculescu, Ubbink, Otele – Keseru.

Arbitri: Marcel Bîrsan (București) – Vasile Marinescu (București), Adrian Vornicu.(Iași)  Rezervă: Andrei Moroiță (Ploiești)

Arbitri VAR: Bogdan Dumitrache (București) și Sebastian Gheorghe (Suceava).

Observator FRF: Alexandru Deaconu (București).

Observator LPF: Marian Bucurescu (București).

14 comentarii

  1. E timpul să se treacă la treabă serioasă. Hai băieți, blocați zgomotele, zvonurile, bîrfele, etc din afara echipei și duceți UTA acolo sus, unde îi este locul.
    UTA, UTA!

    0
    0
  2. Nu exista scuze,pieptanari si bla,bla-uri…Ori abordam fiecare meci la victorie,ori nu..Ordinul lui Novak nu este momentan publicat in Monitorul Oficial,aplicabil,adica este nul de drept,pe termen legal de 30 zile dupa publicare..Ca sa nu mai spunem ca FRF intra in instanta de cauzalitate fata de Minister…Se va taragana mult si bine,pana la o decizie suprema,contestabila pe foruri mai mari,TAS,UE,etc..Lege data pe genunchi,fara logica directa,peste noapte..ca sa nu mai vorbim de ingradirea dreptului de munca in UE…Ce o fi avut in cap Novak?Pe ce fel de idei si criterii?

    0
    0
    1. Ba e publicat in M O si inca de citeva zile, insa nimeni nu a facut, pina acum, ceva oficial , impotriva lui ( Ma refer la FRF si la LPF)

      0
      0
      1. PS. Si eu cred ca Chindris ar trebui sa intre din primul minut, Erico a gafat mult , e lent si nesigur, cu mingea la piciot

        0
        0
        1. și Marko e la fel de nesigur în apărare, plus că rămânem descoperiți pe dreapta prin plecările lui în atac.
          Sperăm să câștigăm cu atitudinea potrivită.
          Forza UTA!

          0
          0
  3. Așteptăm cu nerăbdare și cu speranță de locuri fruntașe noul sezon. Arbitrajele de ieri au fost f bune, cu o exceptie la Craiova, unde a intervenit VAR-ul. Se pare că arbitri își dau interesul să erbitreze bine, știu că sunt supervizati și nu cred că vor să aibă multe interventii pe meciul lor. Ar fi o rușine pentru ei. Avem speranțe de o competiție corectă. Atâta vrem!

    0
    0
  4. BATE UTA CU 2-0 SI Poate va forta demisia pasarii calatoare care tot pleaca si numai pleaca dar licenta pro NU A OBTINUT-O NICI PANA ACUM ,poate i-o da de mila Burleanu ca a jucat vezi Doamne pe la nationala! haide UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA!
    VOM FI IARASI CE_ AM FOST SI CHIAR MAI MULT DECAT ATAT! PENTRU NOI DOAR UTA CONTEAZA! VICTORIE!

    0
    0
  5. Sincer mie îmi este rușine ca suporter când clubul dă imagini cu echipa care se schimbă la stadion și încalță ghetele pe băncuțe la ICRTI, e o rușine enormă ca un asemenea club nu beneficiază de un vestiar civilizat la ICRTI, și dacă îl făceau din module ca, sălile de clasă de la liceul baptist tot era ceva mai civilizat decât ce e acum, un vestiar din module nu costa mai mult de 50 de mii de euro dar pe cine sa intereseze?
    Pe viitor se poate lua modelul Rapid-ului unde Academia Rapid(asociație) e separată de clubul Rapid dar are 2% acțiuni 49% Angelescu 49% Sucu astfel nu se pierd banii de la primărie iar aceștia intra toți la Academie.

    0
    0
  6. regula cu 5 schimbari favorizeaza echipele mai batraioare..lato si marius constantin o sa cam gafaie azi pe la ora 18 la 40 de grade,poate si keseru al nostru…hai sa-i batem,ca nu mi par cine stie ce echipa! dupa ce am inceput campionatele precedente cu egaluri ar fi super sa debutam cu o victorie!

    0
    0
  7. ce inseamna sa ai antrenor cu nume..Mutu,datorita relatiilor lui din FRANTA unde a jucat spre finalul carierei, l-a transferat pe rares ilie la 19 ani pe 5 milioane si a asigurat bugetul rapidului pe 1 an cel putin,iar balint pe pigliacelii si gustavo cu 100 de mii..

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button