Păcurar: „Este o presiune în vestiar care se reflectă asupra jucătorilor, urmează un joc decisiv cu Bacăul”

Păcurar: „Este o presiune în vestiar care se reflectă asupra jucătorilor, urmează un joc decisiv cu Bacăul”

De pe 6 aprilie, de la Balotești, nu a mai câștigat UTA un meci în Liga a 2-a, perioadă în care a pus la păstrare doar trei puncte din 18 posibile. Înfrângerea de azi, de pe „Cluj Arena” a venit și pe fondul absențelor,  ce continuă să chinuie lotul „roș-albilor” în această primăvară.

Șeroni, Ivan, Stahl, Miculescu, Coulibaly și Neagu nu au putut juca astăzi contra lui U. Cluj, iar Copaci și Kanda au evoluat cu ceva probleme. În plus, Hrezdac a cerut și el schimbarea la pauză. „Ne-am așteptat la un joc greu, cu o echipă ce se bate la promovare. Am avut foarte, foarte multe absențe. Nici nu mai știu ce să spun, pentru ca orice aș spune, lumea zice că o fac pentru a căuta scuze. Am apelat și la Manea pentru că efectiv nu am avut pe cine să mai introduc în teren. La pauză a trebuit să schimb cel mai bun jucător al nostru, pe Hrezdac, pentru că a avut o cădere de calciu. Nu căutăm scuze, dar asta este realitatea. Este și o presiune la noi în vestiar care se reflectă asupra jucătorilor. Numai ei trebuie să rezolve acest lucru, pentru că ei au ajuns aici. Urmează un joc decisiv cu Bacăul. Avem nevoie de puncte, neapărat trebuie să câștigăm. Pe urmă mergem la FC Argeș, vine Petrolul și mergem la Mioveni. Trebuie să fim foarte atenți și să gândim foarte bine meciul ce urmează”, a spus Cristi Păcurar la finalul întâlnirii.

La mijlocul primei reprize, Cordoș a intrat neglijent asupra lui D. Popa pe linia careului mare, dar arbitrul Flueran a lăsat jocul să continue. „În primul rând, am avut o discuție la pauză cu centralul despre simualrea care nu a fost simulare la Copaci și care va sta cu Bacăul. Apoi, dacă nu a fost fault la David Popa la intrarea cu ambele picioare înainte asupra sa, atunci trebuia să îi dea și lui <<galben>> pentru simulare, nu? Dar, repet, accidentările ne macină cel mai mult în această perioadă. În plus, avem și ghinion, am pierdut 6 puncte în trei partide, în ultimele minute. Am fost egalați de Pandurii, de Chindia și de Energeticianul pe final, dar noi le-am pierdut și tot noi trebuie să le scoatem de altundeva”, a adăugat antrenorul secund al „roș-albilor”.

În momentul înlocuirii cu Oroian, Bodo Kanda a avut o divergență cu Manea pe banca de rezervă. „Într-adevăr, a fost un mic conflict. Kanda a pierdut mingea și am luat gol, dar sunt și alte probleme la UTA, cele mai mari legate de terenul sintetic și de accidentările favorizate de acesta. Astăzi, cu 5 titulari în plus, altfel ar fi decurs lucrurile. La UTA nu se obișnuiește să ai două înfrângeri la rând, iar una dintre ele a venit chiar acasă cu Poli, după un meci slăbuț. Astăzi am jucat destul de bine în prima repriză, dar nu a fost de ajuns. Cu Băcăul trebuie să câștigăm, altfel va fi problemă mare”, a încheiat Păcurar.

UTA e pe locul 10 după runda cu numărul 34 în Liga 2-a, la 8 puncte distanță de primul loc retrogradabil, ocupat de Energeticianul. În joc mai sunt 12 puncte.

FOTO: Claudia Carp

Facebook Comments
0
0

22 de comentarii

  1. Avatar

    Eu zic ca dacă nu cistigam cu Bacău , retrogradăm !

    14

    3
    Răspunde
      1. Avatar

        Nu ai cum sa retrogradezi deoarece in fiecare etapa joaca cel putin 4 echipe de sub noi intre ele. Iar daca nu joaca intre ele , joaca cu echipele de la promovare. Si daca pierdem tot pana la final tot nu picam , suntem la 8 pct distanta si mai sunt 12 in joc.

        10

        1
        Răspunde
  2. Avatar

    Odată cu reveniri de la accidentați trebuie vorbit serios cu multi dintre jucători .Mai ales la cei tineri. Un pluton de baza in lot De baza numai ca număr Cu excepția ,Miculescu ,aportul lor e nesatisfăcător. Opt jucători cu parcurs precar din 22 ,23 e. gaura mare. Ne bucuram de pregătitori fizici și medic Parca nici nu au fost . U.Cluj. pe ansamblu mai ,,,batrina” a câștigat la pas Goga mai proaspăt decit Costin. ! E o. mare răspundere în fatza publicului plătitor ,implementarea de juniori. Degeaba termini cu 6 juniori ,un meci dacă îl pierzi ! Apoi ridici vreo doi și îi vinzi !! Trebuie bine gândit .Vrem grădinița sau fotbal ? ASU. Poli ,,de exemplu, ritm de joc mult. peste cel de la UTA .Acum. mai mult așteptăm finalul. Se pare. că nici asta fara ceva. emoții .

    9

    4
    Răspunde
    1. Avatar

      Ai dreptate nu se obișnuiește sa ai 2 înfrângeri la rând DAR TU AI 6 MECIURI FĂRĂ VICTORIE… si daca venea Mărinică antrenor câștiga un meci. Se vorbește ca vine Ionuț Popa inapoi :)))

      6

      2
      Răspunde
      1. Avatar

        Ceea ce semeni vei culege…se vad roadele…trist..

        5

        1
        Răspunde
  3. Avatar

    Da Cristi Pacurar, trebuie castigat neaparat meciul cu Aerostar Bacau pt. ca se ingroasa gluma, cu siguranta meciul nu va fi deloc usor avand in vedere ca, bacaoanii vin disperati pt. a castiga si deaceea jucatorii sa lase certurile si nemultumirile si sa stranga randurile pt. a castiga acest meci foarte, foarte important pt. UTA., nu mai este loc de suparari de ce a fost pana acuma, UTA. trebuie sa castige altfel daca nu , nu se stie cum va iesi in clasament situatia UTA.-ei !!! Sa speram ca va iesi bine, FORTA UTA. !!! HAI BAIETII , LASATI SUPARARILE DEOPARTE , STRANGETI RANDURILE SI CASTIGATI CU BACAUL, !!! VA UREZ SUCCES !!!

    11

    4
    Răspunde
  4. Avatar

    Cădere de calciu???? Ce face preparatorul fizic? Ce face doctorul de la echipă???
    Amatorism…. diletantism….
    A2 este total depășit!
    Valea

    23

    0
    Răspunde
    1. Avatar

      Abia asteptam sa citesc motivele pt. care jucam bambilici,dar asta cu caderea de calciu e prea tare 🙂 🙂 🙂

      7

      1
      Răspunde
  5. Avatar

    Într-un scenariu negativ, putem pierde toate cele patru meciuri care urmează. În condiții „normale de temperatură și presiune” ar trebui să nu avem emoții cu Aerostar și la Mioveni. Ne avantajează ușor și programul echipelor de sub noi care fie se întâlnesc între ele, fie dau peste Chindia, U. Cluj sau Clinceni.
    Tuturor ne-ar plăcea să zdrobim Aerostar dar, date fiind circumstanțele (indisponibilități, moral, ultimatumuri și perspective), e mai important să nu pierdem. Ceea ce, în mod normal, se va și întâmpla. Dacă batem, cu atât mai bine!

    8

    0
    Răspunde
  6. Avatar

    PACURAR AR CAM TREBUI SĂ PREDAI ECHPAMENTUL NU CREZI EU CRED CĂ AȘA AR FI CORECT

    29

    3
    Răspunde
  7. Avatar

    Păcurar isi vinde demnitatea pe niște mărunți, acceptă să stea pe bancă chit că știe că-i depășit iar din vară dispare din cadrul echipei. Problema este că mai avem meciuri de jucat și riscăm să devenim, cu fiecare etapă, mai penibili decât suntem acum, chit că-i greu de crezut că se poate și mai rău.

    11

    2
    Răspunde
  8. Avatar

    Păcurar nu a avut niciodată demnitate si fii sigur ca va rămâne in club cum a rămas si dupa ce a retrogradat cu echipa a doua in liga 4-a si continua sa primească salar fără sa antreneze. Știați asta?

    14

    1
    Răspunde
  9. Avatar

    Daca intr-adevar se vrea să tragem la promovare trebuie adusi jucatori pe toate posturile, eu daca as putea decide, nu ar ramane din actualul lot decat Costin, Copaci, Ciucur, Miculescu. Isac, Hrezdac si Rus! Restul valiza si la gară! Și Manea bineînțeles..era să-l uit, pe cel care pune cel mai mult suflet! Dar sincer, nu cred că se vrea cu adevărat performantă la Arad, si la ce echipe vor fi anul viitor tare inclin sa cred ca ne vom lupta din greu la retrogradare!

    6

    2
    Răspunde
    1. Avatar

      Ce promovare…. gașca Meszar abia asteapta sa isi revina Miculescu ca sa il vanda la cioban….. dupa care ne facem ca vrem sa promovam…. mai vindem un tanar jucator…. si tot asa… ca prostii accepta…..

      7

      1
      Răspunde
  10. Avatar

    Ca sa inlocuiasca lipsa lui Popa , jalnica echipa de conducere de la UTA l-a pus in prim plan pe Pacurar. De aici a inceput un dezastru, previzibil. A fost „solutia comoda”, dar cea mai proasta. Cu tot regretul si cu scuzele de rigoare, ca nimanui nu-i place sa fie criticat, trebuie sa spun din nou, ca Dl Pacurar nu are calitate pentru a antrena la liga a doua. Cui nu ii este clar……e treaba lui. In felul asta se compromite si sezonul urmator, Popa , dupa parerea mea, nu va mai putea antrena ( sa bata tara cu autobusul, sa treaca prin emotii, etc), era necesar un antrenor nou, priceput cu div B, care sa aiba timp sa cunoasca echipa bine. Asa..veti vedea ca la anul….dupa 10 etape, iar spunem „ADIO” la gandurile de promovare, mai ales daca nu se schimba conducerea si forma de organizare. Si nu se va schimba nimic cita vreme primar va fi Dl Falca.

    12

    2
    Răspunde
  11. Avatar

    Cè dracu mai cauta pacurar la echipa?

    11

    1
    Răspunde
  12. Avatar

    Presiune ai tu ca nu esti antrenor, din aceasta cauza jucatorii nu se exprima competent… esti fff slab si ai reusit sa iti falsifici cv ul pentru a putea obtine licenta. Ce ai spune daca copilul tau ar fii educat de un profesor care nu are competentele necesare.Pune mana si invata ca esti slab rau.

    9

    0
    Răspunde
  13. Avatar

    Ce presiunea dracului e cand nu ai nici un obiectiv???Astia ar trebui sa zburde pe teren dar ei se fac de ras etapa de etapa,asa e cand nu ai antrenor,echipa e scapata total din frau.

    6

    0
    Răspunde
  14. Avatar

    Din pacate acest Pacurar, este fara demnitate, cine a fost la cluj a vazut tigania dintre Manea si Kanda, cand sau luat la injuraturi si nu a durat mult sa se bata pe banca de rezerva la schimbarea fortata a lui Kanda , iar cand acest pion numit Pacurar a irervenit a fost impisn (mai un pic si cadea jos ) de Kanda zburand pe jos sapra, dupa care a plecat ca si ars de acolo de frica, un antrenor cu caracter se impunea imediat sau cel putin jucatori nu aveau curajul sa faca tigania care au facuto la cluj. Rusine domnule Pcurar , esti patetic , probabil la sectia de copii esti bun, dar la seniori esti total depasit

    5

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.