Un secol de la nașterea lui „Coco” Dumitrescu, „omul trofeu” al „Bătrânei Doamne”!
Utiștii îi aduc un omagiu adus lui Nicolae Dumitrescu, figură marcantă în istoria clubului fanion al Aradului. Astăzi, se împlinește exact un secol de când se năștea marele fotbalist și antrenor, de care se leagă absolut toate marile performanțe ale echipei „roș-albe”.
De patru ori a fost campion cu UTA ca fotbalist (1947, 1948, 1950 și 1954) și câștigător al Cupei României în 1948 și 1953, „Coco” Dumitrescu a cucerit alte două titluri din postura de conducător al băncii tehnice, în anii 1969 și 1970. Tot el era antrenorul acelei generații formidabile care a semnat momentele Feyenoord și primăvara europeană din 1972.
Povestea vieții sale a fost reconstituită chiar din însemnările și fotografiile lui „Coco”, păstrate cu grijă de familia sa. Cartea ”Coco Dumitrescu, pentru totdeauna în inima Bătrânei Doamne”, scrisă de Radu Romanescu, o puteți găsi la fan-shop-ul de la Arena Francisc Neuman.
Din primăvară, de la aniversarea a 76 ani de existență a clubului UTA, tribuna I a Arenei Francisc Neuman poartă numele lui Nicolae Dumitrescu.
RIP Domnule Dumitrescu!
Toți cei care am trăit „pe viu” bucuria ultimelor 2 titluri urmate de primaverile Europene, nu-l vom uita niciodată pe acest mare antrenor! Era foarte priceput și un excelent motivator. Exemplu: după primele 8-9 etape din campionatul pen-ultimului titlu cucerit, a survolat peisajul Diviziei A, apoi și-a analizat echipa, si-ntr-o zi a intrat în vestiar și le-a spus jucătorilor: „Băieți, ATACĂM TITLUL”!
Atît de tare i-a motivat acest anunț plin de încredere pe toți, că nu s-au oprit pînă ce n-au luat DOUĂ titluri la rînd!! Mare antrenor. MAESTRU!
P.S. Domide, Axente, Birau si ceilalți care mai sînt printre noi pot confirma acel discurs al marelui Coco Dumitrescu.
Un om si jumătate. Ca antrenor a demonstart prin trofeele câștigate. Ca om am avut ocazia să schimb cu dânsul două vorbe. Era prin 94 si urma meciul cu Dinamo. Ionut Popa era principal si Coco director tehnic. După un antrenament din timpul săptămânii s-a dus în spatele portii si se uita la teren. Se vedea că era concentrat la ceva anume. Pentru că aveam voie să intrăm, am mers la dânsul, așa mi-a venit pe moment. Nu știam dacă va vorbi cu mine. Am rămas surprins de atitudinea prietenoasă si cu o față zâmbitoare mi-a dat de înțeles că UTA va câștiga. Și a câștigat 1-0, Tucudean. Singura si ultima dată când am avut ocazia să vorbesc două propozitii cu Coco Dumitrescu. Chiar am vorbit cu marele Coco Dumitrescu!
Da, nu stiu de ce nu ma surprinde numarul mic de comentarii la acest articol, despre omul care, cu siguranta, a insemnat, pe langa F Neuman, cel mai mult pentru UTA, atat ca jucator cat si ca antrenor, de numele sau legandu-se cele mai mari performante din istoria clubului. Daca era ceva de ce transferuri trebuie sa faca Mezsar, cati bani isi trage comision Apostu, „mercenarii” care opresc din ascensiune tinerele talente samd aveam deja cateva zeci de comentarii. Pentru a omagia insa omul care, NEFIIND ARADEAN (apropos de mercenari), a dus UTA pe cele mai inalte culmi fotbalistice din Romania si nu numai, nu se gasesc cuvinte de apreciere ori doar simple comentarii. Recomand cu caldura, cartea mentionata in articol, celor mai tineri dintre noi si nu numai. Ma bucur si, felicit totodata redactia sportarad pentru articol la ceas aniversar. Macar si pe aceasta cale sa aratam ca ne cinstim valorile.
Mmmmda..erau vremurile respective,in care nu prea exista denumirea de mercenari,pentru ca asa era pe atunci..UTA era o tinta aparte,nu oricine ajungea in lot…Coco era de o viziune foarte larga,calm dar si dictator,nu facea diferenta intre titulari sau sanse de a performa,oricarui jucator…Pentru cei care isi aduc aminte,nu existau baze de antrenament diverse,ca si acum.Antrenamentele erau impartite in doua…O parte pe gazonul impecabil,departe de cel de acum,nu pot intelege calitatea execrabila actuala a gazonului,ceilalti pe zgura rosie din partea de nord…Ochii dansului erau peste toti…Nu stiai pe cine titularizeaza,absolut niciodata…Niciodata nu a criticat vreun jucator,a stiut sa-i pedepseasca parinteste,tacit,constructiv,macar ca si pe atunci mai faceau prostii,niste chermeze,ca sa nu spun betii…Ii citea imediat,a doua zi,la antrenament…
Este de memorat un episod epocal,in care Coco,le-a dat pace initial,prieteneste,vazand ca sunt morti,zambea…Si pe cand au avut senzatia ca se termina antrenamentul,a inceput calvarul…Inconjurare de ture,urcare de trepte…Apoi,le-ar fi spus…”Timpul vostru liber,nu ma intereseaza”,voi sunteti UTA…Eu vin primul si plec ultimul..Stia absolut tot despre jucatorii sai…Avea fise personale,notite,pe vremea cand nu existau cifre instat,monitorizare,etc…
Nicolae Dumitrescu, o efigie pe care puteai bate moneda. Era mare pentru ca în afara de fotbal ca materie , simțea fiorul spectacolului. Nelipsit de palarioara și trenci , pășea modest pe gazoanele tarii, care își plecau firul. E părintele spiritual a lui Gigi Domide pe care îl numea, speranța mea intima. E alături de antrenorii vremii. Angelo Niculescu, Ploieșteanu, de la Brașov, sau Ilie Oana. Toți maeștrii ai fotbalului, ca meserie. Este antrenorul primului,, VIITORUL”* din anii ’62. Cu începutul…. SUCIU – PALL, PETESCU, RACELESCU ” Nea Nicu, pentru regateni, a fost decorat alături de antrenori-politruci ai vremii,, Gh. OLA. Nu se supăra, trăia pentru fotbal. Din anecdotica rețin o întâmplare. O marginalizare, vremelnica a lui VANATORU. ,, Nu place la COCO’ deși și el fusese tot scund, și tot extrema stânga. RIP !!!
Mmmda,avea Coco fixurile dansului,din care nu putea sa-l devieze absolut nimeni..Seara gandea ceva,apoi,a 2-a zi era cu totul altceva..Avea o viziune extraordinara pe moment,brusc,pe cum i se nazarea…Prieten cu toti jucatorii din lot,dar dictator cu fiecare,in parte…Nu misca nimeni in front fata de dansul…O singura greseala la antrenamente sau o posibila usoara delasare,o gluma tipica unui antrenament sau o lovire imprudenta… si nu mai pupau lotul largit,indiferent de nume..si nu era nici o suparare,jucatorii erau asumati…Cand intra Coco in vestiar,se facea liniste totala,se auzea musca…Care antrenor din zilele actuale,mai impune asa ceva???Aveau antrenamente consecutive,fara minge….Le spunea Coco…Avem alta treaba…cu mingi medicinale….Ce vorbim de fapt?Inca ceva…Nimeni nu lua salarii,prime de joc,fara bifarea pe carnetel…
A fost adeptul rutinelor la antrenamente, ca sa dau citeva exemple, pentru extreme, sprinturi de la mijlocul terenului centrari de pe tusa liniei de fund exact intre 16-11m unde Domide si Broszovschi veneau intodeauna din spate intr-o sincronizare aproape perfecta la intilnirea cu balonul. Faze fixe, lovituri libere, cornere, Petescu pozitionat permanent pe linia de fund la bara 2-a pentru cap inapoi intre 5-16 m pentru voleurile acelorasi Domide si Broszovschi. Fundasii centrali Lereter si Pozsony pozitionati constant intre 5-11 m la fazele fixe. Restul jucatorilor fara veleitati ofensive dar cu viteza buna pe „cronometru” pozitionati precis in afara careului suplinind pozitiile celor „ocupati” cu faza ofensiva. Nu avea „scheme lucrate” la loviturile libere din afara careului de 16 m fiindca Domide si Broszovschi erau absolut letali cu zidul in fata. Ceea ce vreau sa spun este ca antrenorul Coco Dumitrescu nu lasa pozitionarea jucatorilor sai in teren la voia intimplarii sau la judecata de moment a acestora, totul era prestabilit, exersat ca rutina la antrenamente si exectutat cu precizie de ceasornic in timpul meciurilor oficiale, eliminind astfel efortul mental al jucatorului in ceea ce priveste optiunile sale de a da continuitate, rapiditate, precizie in circulatia balonului pe faza de contructie si finalizare.