UTA Arad

Clubul UTA – în vizorul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și LPF în speța acreditărilor refuzate unor colegi jurnaliști!







Primul meci stagional de pe teren propriu al UTA-ei, cu CFR Cluj, a fost marcat de gestul de solidaritate al jurnaliștilor arădeni față de colegii lor, Lucian Dănilă, Andrei Fuliaș, Giuliano Junc și Lucian Valeriu, care nu primit acreditări pentru campionatul 2023-2024 din partea grupării fanion a Aradului. Masa presei a rămas (aproape) goală la disputa de vineri seara, iar astăzi Asociația Presei Sportive din România a luat poziție în această speță.


Printr-un comunicat, APSR condamnă decizia celor din conducerea clubului UTA, mergând până la a apela la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Totodată, APSR încearcă și implicarea Ligii Profesioniste de Fotbal.


Comunicatul Asociația Presei Sportive din România

”Recent, clubul UTA Arad a refuzat să acrediteze la propriile meciuri din prima ligă patru jurnaliști din presa locală: Lucian Danilă (Special Arad), Lucian Valeriu (Critic Arad), Giuliano Junc și Andrei Fuliaș (ambii de la Arad Obiectiv).

Fără explicații, fără suport legal, fără logică. Conform celor vizați, refuzul a fost provocat de criticile pe care ei le-au adus, de-a lungul timpului, conducerii clubului. Asociația Presei Sportive este de-a dreptul revoltată că, în 2023, un club de tradiție, care se pretinde modern și civilizat, reînvie cenzura din vremuri de mult apuse.



Decizia clubului UTA este evident abuzivă și discriminatorie, un afront adus nu doar celor direct vizați, ci întregii bresle a jurnaliștilor. Niciunul dintre cei 4 colegi nu este membru al Asociației Presei Sportive, dar intervenim pentru că aici apărăm un principiu care trece dincolo de apartenențe, cotizații și legitimații. Libertatea presei este un drept fundamental în orice societate democratică, iar accesul presei la evenimente de interes public nu poate fi îngrădit.

Avem încredere că UTA va da dovadă de maturitate și de echilibru și va repara eroarea în următoarele zile. În caz contrar, Asociația Presei Sportive din România, din postura sa de apărătoare a drepturilor jurnaliștilor, se va adresa Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și altor organisme interne și internaționale.

De asemenea, solicităm public intervenția Ligii Profesioniste de Fotbal. Din postura de organizatoare a primei ligi de fotbal a României, una cu expunere din ce în ce mai mare și cu standarde în creștere, LPF trebuie să asigure accesul civilizat și neîngrădit al presei la competiție, iar jurnaliștii de sport trebuie protejați de deciziile abuzive ale cluburilor”.

5 comentarii

  1. Domnilor, au trecut aproape 34 de ani de la evenimentele din decembrie 1989.Pentru ce am luptat noi atunci ?Nu atat pentru mancare, curent, benzina , caldura si apa calda, cat pentru LIBERTATEA CUVANTULU, A CONDEIULUI , IMPOTRIVA CENZURII, PENTRU A-TI PUTEA SPUNE PUNCTUL DE VEDERE INDIFERENT DE SITUATIE.Si unde am ajuns acum ?

    24
    2
    1. Felicitari, foarte bine punctat. A ajust sa le bage pumnul in gura ziaristilor a sluga vinitura pe meleagurile astea.

      20
      7
  2. Eu sunt curios cine din club / din jurul clubului a avut ideea asta cu refuzul acreditarilor.
    Omul asta poate candida lejer la titlul de „prostovanul anului in lume”.
    Sincer nu cred ca e Meszar.

    4
    5

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button