Pe arena „Francisc Neuman” se schimbă gazonul, exact la timp pentru întoarcerea acasă a eroului. Eroul tuturor generaților utiste, care au învățat din tată în fiu cine a fost Iosif Pecsovszky. Ca fotbalist, poate nu îi întrece pe Dobrin sau Hagi, dar în sufletele „roș-albe” a fost și va rămâne mereu primul. „Csala” avea un imn, iar de azi e acolo, în fața stadionului pentru a-l auzi mereu și a le zâmbi blajin celor care nu l-au uitat de peste o jumătate de secol.

Statuia de bronz a lui Pecsovszky a fost dezvelită în fața a zeci de suporteri ai „Bătrânei Doamne”, care – bineînțeles – au cântat: „De la Dunărae la Sena / Din Carpați la Pirinei / Toți utiștii se adună să vadă un meci și ei… E Pecsovszky fotbalistul / Ce ne-ncântă inima / Tot Aradul îl admiră împreună cu UTA”. Inițiativa, proiectul, eforturile sunt ale celor de la Suporter Club UTA, autoritățile locale au contribuit și ele, Cătălin Juncan a pus banii, iar sculptorul Kocsis toată măestria sa, însă „Csala” este al arădenilor și e din nou acasă.

Colegul nostru Giuliano Junc a ales cuvintele potrivite pentru a le „dezlega” limbile celor implicați proiectul de suflet al familiei UTA.

Claudiu Negru (președintele Suporter Club UTA). „Provin din generația ’82 și ca mulți alți prezenți astăzi aici nu l-am văzut jucând pe Iosif Pecsovszky. Dar, cu toții am aflat cine e și ce a făcut de bunicii și părinții noștri. Nu are rost să spun eu cine a fost Pecsovszky, doar o să vă vorbesc pe scurt despre ceea ce se întâmplă astăzi. Vorbim despre un proiect al Suporter Club UTA, gândindu-ne să rămână ceva în urma noastră pentru generațiile de azi și cele viitoare. Domnul Kocsic a înțeles cam cum vedem noi proiectul, iar contribuția materială a lui Cătălin Juncan a fost decisivă. Îi mulțumim și familiei Petroman, în a cărei turnătorie s-a făcut statuia și ne pare extrem de rău că domnul Ovidiu Petroman nu este printre noi azi. Nu în ultimul rând, Primăria și domnul Bibarț s-au ocupat de aprobări, avize pentru locație”.

Sebastian Bulumac (vicepreședintele Suporter Club UTA): „Mă bucur foarte mult că aici este familia UTA. Într-un oraș și într-o societate în care oamenii găsesc mai degrabă motive de dezbinare, astăzi vedem că UTA este un liant în comunitate. Aici se află și Jacqueline, nepoata baronului Neuman, aici se află nepotul lui Pecsovszky, foști mari jucători ai echipei UTA și jucători actuali, antrenori, oameni din club, suporteri și copii care joacă la UTA și care pot fi demni urmași ai lui Pecsovszky”.

Joe Pecsovszky (nepotul lui Iosif Pecsovszky): „Mă încearcă o mulțime de emoții și stări de bine. Astăzi ne aflăm puși în fața unor fapte, faptele unor oameni care au ajuns să îmi fie dragi, încă din momentul din care mi-au propus să vin alături de ei, în ceea ce înseamnă Suporter Club UTA. Mă bucur că am făcut acest pas, iar acest eveniment este o mărturie a acestui fapt. Vreau să aduc mulţumiri colegilor mei de la Suporter Club UTA, în mod deosebit domnului Cătălin Juncan. Mulţumesc şi domnului Rudolf Kocsis, pentru că a reuşit să-l înfățișeze atât de bine pe cel care a fost Iosif Pecsovszky. Le mulțumesc și autorităților și tuturor celor implicați în acest proiect minunat. Vă mulțumesc și în numele familiei Pecsovszky şi mă bucur că, în sfârşit, bunicul meu s-a întors acasă, fiindcă pentru el UTA și Aradul a însemnat acasă”

Cătălin Juncan (om de afaceri arădean plecat în SUA, parte a proiectului ”UTA Next Gen” și cel care a finanțat execuția statuii): „Ne aflăm aici, în piața UTA, pentru a marca un moment care va rămâne etern în memoria clubului nostru de suflet. Să vorbesc la această dezvelire a statuii marelui Iosif Pecsovszky, este o responsabilitate care mă umple de bucurie și recunoștință. „Csala” nu a fost doar o legendă a fotbalului românesc, ci un simbol al arădeanului, care luptă, care nu se dă bătut și care ține capul sus, indiferent de provocări. El a câștigat patru trofee cu UTA, el este arhitectul acestor succese glorioase și astăzi, prin intermediul acestei statui, spiritul lui Pecsovszky va perpetua pentru generațiile care vin. Moștenirea lui este în fiecare copil care lovește mingea pe străzile Aradului, în fiecare suporter care își încurajează echipa indiferent de rezultat. Pentru mine personal, acest proiect a fost o călătorie care a depășit granițele pasiunii pentru fotbal. Este despre a da înapoi comunității și despre a celebra valorile autentice și despre a inspira pe toți care trec prin piața UTA șă își amintească de un erou veritabil al vremurilor noastre. Haideți să privim împreună această operă de artă nu ca pe un simplu obiect, ci ca pe o făgăduință a continuării luptei, a păstrării tradiției și a perpetuării spiritului UTA. Doresc să mulțumesc tuturor celor care au participat la acest eveniment și care s-au zbătut ca acest eveniment să iasă perfect, în special Suporter Club UTA, domnului profesor Kocsis, familiei lui Iosif Pecsovszky, administrației locale și în foarte mare măsură suporterilor. Ei sunt cei care prin prezența și suportul lor constant fac posibilă magia fotbalului arădean”.

Rudolf Kocsis (sculptorul arădean, părinte al statuii): „Mi l-am imaginat pe Pecsovszky într-o poziție statică, foarte sigur pe sine, sprijinindu-se pe cele două picioare, cu mâinile prinse la spate. Această poziție este specifică pentru așteptarea începerii meciului, dar eu consider că el încă așteaptă să îi fie în continuare recunoscute meritele. Această poziție vine într-un fel pe o oarecare axă imaginară pe care se mai găsesc încă două statui: una mai dinamică în fața stadionului, aproape de linia de tramvai, poziția statică a lui Pecsovszky și în tribune unde aplaudă baronul. Mă bucur că această concepție a fost acceptată de Suporter Club UTA. Aș mai dori să subliniez faptul că m-am inspirat din absolut toate pozele posibile ale epocii, am vrut să reprezint puterea maximă a hotărârii de sine, a puterii de concentrare, unde am încercat să îi redau și un foarte discret zâmbet. Acest zâmbet al lui Pecsovszky practic apare în aproape toate pozele pe care le-am văzut eu. Pot să mai adaug că este vorba despre un modelaj în lut, este vorba de un modelaj realist, care este ancorat în problematica sculpturii contemporane. A fost turnată în bronz în tehnica ceară pierdută, ulterior patinată la Zimandu Nou în atelierul regretatului sculptor Ovidiu Petroman. Sculptura are o înălțime de 1,90m, cam cu 22-23 de centimetri mai mare decât mărimea naturală a fotbalistului, tocmai pentru a compensa pierderile volumetrice datorate spațiului deschis. Această sculptură este fără postament, ea stă direct pe pavimentul din fața stadionului, tocmai pentru a fi adusă în contemporaneitate și de a putea fi admirată de arădenii care trec prin zonă sau intră la meci. În final, aș dori să mulțumesc asociației Suporter Club UTA pentru că m-au onorat cu această lucrare și în final primăriei și primarului municipiului Arad pentru că au finalizat acest proiect”.

Ioan Igna (fost coleg la UTA cu Iosif Pecsovszky și unul dintre cei mai mari arbitri români din toate timpurile): „Numele meu în sport se datorează UTA-ei și în mare măsură, lui Iosif Pecsovszky. În 1958 am ieșit campion cu echipa de juniori a UTA-ei, cu un traseu fantastic, zonalul 5-0 la Oradea, semifinală 9-0 în București și finala 1-0. Primul pas și prima bucurie am avut-o datorită UTA-ei, în tricoul „roș-alb”, când am ieșit campion. Apoi, următoarea fază, în același an, 1958, a fost legat de Pecsovszky. Am debutat, fiind junior, la echipa mare a UTA-ei, alături de Pecsovszky. Nu pot să spun ce emoții am avut. Trecând mai departe, urmează un campionat mondial, unde am avut iar o mare bucurie să arbitrez în Mexic, în 1986, meciul din sferturi Franța – Brazilia. Campioana europei, cu Platini, Tigana, Giresse, contra Braziliei, campioană mondială și a Americii de Sud, cu Zico, socotit „Pele alb”, Socrates, Josimar, Careca și așa mai departe. Datorită lui Pecsovszky, cu care am debutat când eram junior, n-am avut nicio emoție. Când debutezi la vârsta de junior alături de Pecsovszky, nu mai poți să ai emoții la 46 de ani și 19 zile, pe 21 iunie 1986 la Guadalajara. Atât de mare a fost acest jucător, încât cuvintele mele nu pot să explice”.

Hristos Metskas (fost coleg la UTA cu Iosif Pecsovszky): „Pentru cine nu știe, UTA pentru mine a fost a doua familie, care m-a crescut, ajungând la vâsta venerabilă de azi. Despre Pecsovszky pot vorbi o zi întreagă. Patru ani am jucat cu dânsul, a fost un coleg extraordinar. M-a ajutat, eram un copil, aveam 22 de ani când am venit la Arad. A fost nu doar cel mai bun fotbalist de la UTA, ci cel mai bun al tuturor timpurilor, nici Hagi, nici alții, Pecsovszky i-a întrecut pe toți fotbaliștii care au jucat vreodată”.

Călin Bibarț (primarul orașului Arad): „E greu să vorbeșt la final, că nu știi ce să mai spui. Sincer, mă bucur că sunteți cu toții prezenți astăzi aici. Mulțumesc Suporter Club UTA pentru toată împlicarea și finanțarea de la cei mici până la cel mare și ca înălțime. Istoric privind, au fost două statui, cea care mai există peste drum și cea unde era vechiul stadion, pe care am regăsit-o într-o magazie, într-o curte de la Primărie nu într-o stare grozavă. Când eram copii, credeam că e din bronz, dar realitatea este că e din beton armat prost. Și atunci cei de la Suporter Club UTA mi-au propus să se facă alta din bronz ca să dăinuie în timp. Tot domniile lor au venit partenere cu Primăria, spunând că „Americanu’” va rezolva această situație.  Apoi am venit la fața locului și să vedem locația prin ochiul artistului și am convenit să vorbim puțin și să facem mai mult. Iar la final rezultatul acestei munci e rezultatul comunității arădene. Dincolo de toate, spiritul lui Pecsovszky, al UTA-ei și al baronului Neuman trebuie să meargă mai departe, așa cum merge mai departe și Aradul”.

Mircea Rednic și Alex Benga au fost alături de cei care au luat cuvântul, iar în audiență Codru Grădinariu, Sorin Botiș sau Attila Brosovszki. Axente, Biro, Vazci II, Bedea, Grad, Mutică, Șerban sau Negrău au reprezentat fostele generații utiste. Primii dintre ei au reprezentat a doua generația glorioasă din istoria „Bătrânei Doamne”, după cea a lui Csala, din care au mai făcut parte:  Marki, Apostol, Lorant, Vass, Pall, Slivăț, Băcuț, Meszaros, Farmati, Reinhardt, Tudose, Mercea, „Coco” Dumitrescu, Nicșa, Toth, Stiebinger, Bonyhadi, Kovacs,  Schertz și Humis. Eroii titlurilor de campioană a României din 1947, 1948 și 1950 și ai Cupei din 1948.

Când s-a născut ideea? „Citeam un interviu cu Pecsovszky din 1966…”

Rotiță importantă în mecanismul pentru realizarea statuii a fost Robert Andras. Din calitatea sa de membru al Suporter Club UTA, acesta a venit cu ideea revenirii acasă a lui Iosif Pecsovszky în urmă cu un an și jumătate. A fost cel care a ținut permanent legătura cu Cătălin Juncan, sculptorul Rudolf Kocsis, consăteanul său din Mândruloc și a avut și ideea citatului ce stă la baza statuii dezvelite astăzi: ”La fiecare meci, cât de mare, cât de mic, am intrat pe teren cu emoție, mi-a bătut inima tare și am simțit ceva cald care-mi inundă pieptul”. E parte a unui interviu oferit de Iosif Pecsovszky ziaristului Radu Urziceanu, în săptămânalul „Fotbal”, apărut pe 5 octombrie 1966. Doi ani după, simbolul UTA-ei a intrat în legendă, înlăcrimând 15 mii de oameni prezenți la meciul dintre UTA și Poli Iași. „În copilărie am citit cartea lui Aristide Buhoiu și am rămas impresionat de omul și fotbalistul Pecsovszky. Cred că a fost singurul fotbalist cu două statui și niciuna dintre ele care să-l reprezinte cu adevărat. Demult mi-am dorit, ca suporter al UTA-ei și arădean să avem o statuie care să-l reprezinte pe Pecsovszky cu adevărat și mă bucur că am reușit asta. Cătălin Juncan a fost omul potrivit la timpul potrivit, un utist adevărat care iubește și suferă pentru UTA, chiar dacă e plecat de ani de zile în SUA.  Îi mulțumesc pentru că a susținut financiar acest proiect! Multumesc și artistului, sculptorului Rudolf Kocsis, un profesionist care iubește mult Aradul și care a fost foarte implicat în acest proiect. Chiar mi-a mărturisit că la nicio altă statuie nu a muncit atât de mult. Îi mulțumesc și lui Claudiu Negru, președintele SCU și celorlalți membrii SCU pentru susținerea acestui proiect frumos pentru Arad, pentru UTA. Citeam un interviu cu Pecsovszky acordat lui Radu Urziceanu în care spunea că lumea l-a uitat… Se întâmpla în 1966. Csala, suporterii nu te-au uitat, la fiecare început și sfârșit de meci ești prezent în inimile a mii de arădeni!”, e mesajul lui Robert Andraș.

În mare dintre partidele jucate în culorile UTA-ei, Iosif Pecsovszky a jucat cu numărul 8 pe tricou, care apare și spatele statuii de bronz aflată de azi în fața arenei Francisc Neuman. Iar 8-ul reprezintă și infinitul, ca și dragostea utiștilor pentru eroul lor care s-a întors acasă.

Galerie foto semnată Claudia Carp